Photo By Sergio

New year in Maguri

2012-01-09T01:01:00.004+02:00

Cetatea Fagaras

2011-11-03T01:01:00.003+02:00

Bran, si imprejurimile

2011-10-19T00:23:00.006+03:00

Cetatea Rasnov

2011-10-19T00:13:00.008+03:00

Sighisoara

2011-10-18T23:59:00.009+03:00

Dealu Negru la apus

2011-10-04T02:30:00.001+03:00

Burn energy drink! Fire up your dreams!!

2011-09-24T01:53:00.002+03:00

La tara

2011-09-01T02:35:00.001+03:00

Pasul Tihuta

2011-05-17T01:00:00.002+03:00

Prin vecinii mai din Est

2011-04-29T23:08:00.003+03:00

Drum "bun"

2011-04-29T23:02:00.002+03:00

Warm end

2011-04-18T22:17:00.002+03:00

Drop - M-tii Rodnei (Gelly)

2011-04-16T23:59:00.002+03:00

Balea Lac 17 Ianuarie 2011

2011-04-15T00:19:00.007+03:00

Maguri

2011-01-12T20:59:00.003+02:00

Dealu Negru

2011-01-12T20:55:00.004+02:00

M-tii Rodnei, Saua Gargalau

2011-01-09T01:42:00.009+02:00

Nobody's place

2010-10-17T20:24:00.003+03:00

M-tii Fagaras, Lacul Capra, Vf. Vanatoarea lui Buteanu 2507m.

2010-10-12T23:10:00.003+03:00

Orange morning

2010-09-23T00:14:00.002+03:00

Tony

2010-09-11T17:26:00.004+03:00

Maguri la apus

2010-09-02T22:37:00.004+03:00

Muntii Rodnei - Varful Ineu (2279m.)

2010-08-11T00:37:00.026+03:00

Simtind nevoia de a ne mai da macar inca putin cu placa anul acesta, pe petecele de zapada ramase prin munti am decis sa caut un loc unde inca mai puteam gasi zapada, in afara de Balea Lac, fiind ca vroiam sa fie o excursie intr-un loc unde nu am mai fost. Incep sa caut pe net si ajung la un articol de pe un blog, postat cu doar o saptamana inainte, in care scria ca s-au dat cu schiurile prin muntii Rodnei, mai exact pe traseul din Valea Blaznei spre Vf. Ineu. Zona era superba din cate am vazut eu in poze si am hotarat sa mergem si noi acolo. A venit weekendul dar din pacate nu am mai plecat fiind ca s-a stricat masina. Ne-am sters si gandul ca ne vom mai da cu placile, dar excursia mi-a ramas in minte. Vroiam neaparat sa mergem pe varful Ineu deoarece traseul era minunat. Dupa doua saptamani, asa cum ne-am propus, pornim in excursie, aceeasi excursie care am vrut sa o facem si acum 2 saptamani doar ca acum nu ne-am mai luat si placile cu noi. Pornim vineri dupa-masa cu speranta ca vom ajunge in Valea Blaznei inainte de a se insera pentru a ne putea pune cortul. Dupa multe opriri si cateva mici probleme cu orientarea, ajungem pe drumul cel bun spre
Valea Blaznei. Deja era intuneric si se lasa ceata iar noua ne era tot mai greu sa ne orientam pe un drum forestier care parea uitat de lume si care parea sa nu duca niciunde. La un moment dat eram aproape siguri ca nu am luat-o bine, deoarece am ajuns intr-un loc care parea rupt dintr-un film horror. Eram in mijlocul padurii, era noapte, era ceata iar in stanga noastra au aparut cladiri mari si parasite de multa vreme, fara usi si cu geamurile sparte prin care nu vedeam decat un intuneric sinistru. Ne gandeam ca nu am ajuns unde trebuie dar pe cand sa ne intoarcem am vazut pe una din cladiri scris cu negru "spre tabara". Am zis sa incercam pe acolo, desi drumul parea foarte nefolosit si nu ne gandeam ca acela e singurul drum care duce in Valea Blaznei, dar pana la urma asa a fost. Am ajuns la cabana Diana, cu noaptea in cap, unde am si intentionat de la inceput, dar gandul ca ne vom mai pune cortul ni s-a cam dus. Tragem intr-un loc mai drept langa un parau mic unde aveam de gand sa stam peste noapte, bineinteles, in masina, cum suntem obisnuiti. Mai iesim putin afara sa ne dezmortim si sa mai mancam cate ceva dupa care ne bagam in masina unde ne astepta o noapte "lunga" care defapt a fost destul de scurta. Am hotarat sa ne trezim in jurul orei 4 pentru a putea urca macar pana pe varful Cobasel, care era cam la 2 ore de mers, si a prinde rasaritul, care din pacate nu a mai aparut in acea dimineata. Ne trezim la 4 dimineata, dar era inca ceata si ne mai punem la somn inca o ora. Ne trezim la 5 si am vazut ca ceata incepea incet sa coboare.

Iesim din masina foarte nerabdatori sa ne intindem. Dupa ce facem cateva poze si ne pregatim tot ce ne trebuie, pornim incet spre varful Ineu deoarece ne astepta un drum lung. Pornim la drum. Trebuia sa urmam marcajul cu cruce albastra care la inceputul traseului era cam prost marcat dar ne descurcam si in scurt timp intram pe poteca lasand in urma drumul forestier.

Marcajul isi continua drumul prin padure. La fel si noi. In padure era o atmosfera foarte linistita si placuta. Totul era inca umed de la roua de dimineata si ceata se strecura printre crengile dese ale brazilor. Era foarte frumos.

Dupa aproximaiv 15 min se termina si padurea si iesim intr-un camp deschis pe unde continua traseul catre Varful Cobasel. Ne mai oprim pentru o pauza de odihna si dupa putin timp ne trezim cu vreo 6 caini de stana latrand spre noi. Strigam la cioban si il intrebam daca musca, nu pentru ca ne era frica, doar pentru ca vroiam sa stim. Bineinteles, ciobanul ne spune ca nu musca si vine incet langa noi cu 2 dintre caini care pareau mai speriati de noi decat noi de ei. Stam putin la povesti cu ciobanul, il intrebam daca mai este zapada mai sus si ne asigura ca o sa mai gasim, ceea ce ne-a inveselit, si pornim din nou la drum.

Era ceata peste tot si nu vedeam creasca cu varfurile Rosu, Ineut si Ineu si ne era mai greu sa ne orientam. Inaintam pe poteca si speram ca se va lasa ceata cat mai repede pentru a putea admira si noi peisajul din jurul nostru. Ajungem pe varful Cobasel. Ceata incepea sa se lase si pentru prima data vedem si noi varful Ineu. In scurt timp a coborat toata ceata si puteam vedea minunatul peisaj pe care asteptam de mult sa il vedem. Eram in sfarsit deasupra norilor, lucru pe care ni l-am dorit inca de cand am pornit de acasa.

Soarele a inceput sa isi faca si el prezenta si am inceput sa mai dam jos din bluze. In apropiere de varful Rosu dam peste primul petec de zapada cam de 50 de metri lungime. Nu stam mult pe ganduri si incepem sa ne dam cu bocancii ca si cu schiurile. Aluneca foarte bine. Ne-am distrat putin in zapada in luna iunie. Terminam si cu distractia si ajungem pe Varful Rosu. De aici se vedea si pe partea cealalta a crestei. Era superb. Continuam sa inaintam. Traseul era minunat.

Inainte sa ajungem pe varful Ineut ne oprim pentru o pauza in care nu am rezistat si am bagat un somn de cateva minute. Ne trezim, o luam din nou la pas si in scurt timp ajungem pe varful Ineut (2222m.) De aici vedeam un total alt peisaj. Vedeam in vale lacurile Lala Mic si Lala Mare aflate la poalele varfului Ineu. Cu cat ne apropiam mai mult de varf erau tot mai multe petece de zapada si peisajul era din ce in ce mai bogat si mai frumos. Hai ca ajungem si pe asta ca nu mai e mult!! Coboram de pe varful Ineut si in scurt timp ajungem la ultima portiune de urcat.

Chiar inainte de a ajunge pe varf, in stanga noastra ne apare un peisaj superb, cu toata creasta muntilor Rodnei, si in departare puteam vedea chiar si Varful Pietrosul Rodnei, cel mai inalt varf din acesti munti. Vremea tinea cu noi si aveam o vizibilitate foarte buna in orice directie ne uitam. Ajungem pe Varful Ineu in sfarsit. Era minunat sa putem vedea in vale dealurile verzi care se terminau incet la poalele muntilor cu o culoare mai aramie de toamna, care in acelasi timp erau presarati cu petece de zapada. Parca erau toate anotimpurile intr-un singur loc. Ne-a cucerit si acest varf cu frumusetile lui.

Dupa clipe de liniste in care am privit in departari, si dupa multe poze, trebuia sa ne intoarcem, din fericire, pe acelasi traseu superb pe care am venit.

De data asta puteam admira peisajul si de la nivelul varfului Cobasel deoarece nu mai era ceata. Parcurgem traseul inapoi cu multe poze si priviri aruncate peste tot. Soarele incepea sa se lase si lumina era din ce in ce mai frumoasa.

Mai jos de varful Cobasel, din nou ne intalnim cu o stana de oi, dar de data asta nu dam decat peste un singur caine plictisit care nu avea chef de noi, fapt care ne-a usurat.

In jurul orei 19 ajungem si noi la masina, cu picioarele destul de obosite dar cu sufletul impacat ca am facut-o si pe asta, si bineinteles cu cardurile aproape pline. Dupa ce mancam si ne spalam putin, pornim spre Borsa, unde urma sa mergem la cascada Cailor. Ajunsi in Borsa, mergem pe un drum forestier care credeam noi ca duce spre cascada. Ne oprim intr-un loc mai drept pe marginea drumului, si din nou dormim in masina, dar de data asta a fost o noapte mai lunga si un somn mai bun, fiind si mult mai obositi. Dimineata ne trezim si pornim spre cascada. In scurt timp nu mai putem inainta cu masina si o luam la pas pe rau in sus. Desi era traseu si pe langa rau, noi am ales sa o luam pe rau in sus, din nefericire pentru Patri care a avut ceva probleme la un picior. Dupa micul incident cu Patri, am ales sa continuam pe drumul normal care ducea la cascada, si in scurt timp si ajungem. Aici plin de copilasi veniti probabil in ceva excursie, spre nemultumirea noastra. Ne asteptam sa gasim o cascada in mijlocul padurii unde numai sunetele apei involburate si ale naturii sa se auda. Dar nu a fost asa. Acum stateam si asteptam sa plece copilasii pentru a putea face noi ceva poze si a admira cascada. Din pacate, zona unde e cascada si locurile de unde o poti vedea pe toata fara ca ceva copac sa iti stea in cale, ii scad potentialul fotografic destul de mult. Poze am reusit sa ii fac cateva, dar fotografii nu mi-a iesit nici una, din pacate. Dupa ce pleaca si copilasii, putem sa ne plimbam si noi putin sa mai admiram cascada, dar in scurt timp apar altii. Ce frumos. Nu mai poposim nici noi pe acolo si ne intoarcem spre masina, dar de data asta pe traseul normal. Ajungem la masina. De aici urmatoarea destinatie era Lacul Stiol. Dar cum ajungem noi acolo?. Intrebam in Borsa pe cineva si ne explica foarte bine pe unde sa o luam. Pornim la drum prin pasul Prislop. Un drum foarte frumos cu privelisti superbe spre muntii din zona. De sus din pasul Prislop o luam in dreapta pe un drum forestier. Dupa cativa kilometri, zarim in stanga noastra varful Ineu, unde am fost noi cu doar o zi inainte. Zona era superba. Pajisti intinse si verzi cu stane de oi si cu herghelii de cai care alergau liberi dintr-un loc in altul, si toate acestea cu munti si creste in fundal. Era un loc din care nu prea iti mai venea sa pleci.

Ajungem la capatul drumului forestier unde intalnim mai multe masini de teren si oameni veniti la iarba verde. De aici o luam din nou la pas si in aproximativ 20 de min ajungem la lacul Stiol, care spre surprinderea mea era mult mai mic decat imi imaginam eu ca va fi, dar era frumos si incredibil de curat. Zona era superba, dar cu siguranta e si mai frumoasa la rasarit cand soarele bate si pe creasta care se inalta chiar de langa lac. Incercam sa imi imaginez cam cu e la rasarit, dar nu puteam decat sa imi doresc sa mai merge peacolo si sa stau mai multe zile. Am ajuns si aici asa cum ne-am propus, Si cam asta a fost si ultima destinatie inainte de a
porni spre casa. A fost o excursie de doar 3 zile in care am ajuns in multe locuri frumoase si am mai descoperit inca putin din minunatiile Romaniei. Foarte multumiti si entuziasmati si de data asta, o luam incet spre Cluj, ca suntem cam obositi si vrem sa dormim si noi in pat ca tot omul.

Sirnea (older photos)

2010-08-11T00:27:00.005+03:00

Dealuri apusene (Maguri)

2010-06-28T23:31:00.007+03:00

Plimbarica de dimineata la Iara

2010-05-01T00:47:00.011+03:00

Dupa o saptamana de planuiri si nerabdare, in sfarsit era timpul sa...sa nu mai mergem. Cam asa s-a intamplat vineri seara cand m-a sunat Alin si mi-a spus ca nu mai mergem nicaieri pentru ca s-a stricat masina, iar plecarea noastra era planuita dimineata care urma. Si uite asa ni s-a dus si ultima speranta ca ne vom mai da iarna asta macar odata cu placile. Asta e. Dar tot nu aveam de gand sa stau acasa in weekend. Merg cu Patri, la Iara la cabana. Sambata dupamasa, imi iau aparatul, cateva haine si pornim, si dupa putina distractie pe drum, ajungem in Iara. Aici ne
relaxam seara cu un gratar foarte bun, preparat de tata lui Patri, si alte bunatati printre care si carne de "balena". Inainte sa se insereze ma uit si studiez dealurile din zona sa vad cam pe unde as putea merge dimineata la rasarit, dar intr-un final imi explica cineva din zona pe unde as putea merge. Trece si noaptea si imi suna alarma la ora 5:30. Ma trezesc, ma uit pe geam dar afara era inca destul de intuneric. Imi pun din nou alarma la ora 6:00. Ora 6:00. Suna alarma. Ma trezesc, o iau si pe Patri, si pornim incet spre dealuri. Iarba era uda si ne udam la picioare, dar nu conta. Putin dezorientati, intr-un final o luam pe drumul cel bun si ajungem pe deal chiar in momentul cand se ivea soarele. O fasie de ceata acoperea satul. Era foarte frumos. Trag cateva cadre si continuam sa urcam. Mai trag iarasi cateva, si iarasi mai urcam. La un moment dat vedem o stana de oi undeva mai jos pe deal dar nu prea i-am dat importanta pana cand am auzit cainii latrand. Atunci am zis ca asa latra ei sa ne avertizeze sa nu ne apropiem. Ne continuam frumoasa plimbare, dar cainii pareau a fi tot mai aproape. Nu cred ca urca ei pana aici, asa ne-am zis atunci, dar in scurt timp au aparut in fata noastra trei caini de la stana foarte nervosi care se apropiau de noi si latrau incontinuu. Atunci am inceput sa facem pasi mici inapoi, stand cu fata spre caini. Cum faceam si noi un pas in spate, inaintau si ei, dar eu stiam ca nu se vor apropia mai mult pentru ca asa sunt cainii de la stana, doar vor sa te tina la distanta. Atunci ne-am mai linistit putin si paseam incet inapoi, pana cand vedem in departare un alt caine care fugea incredibil de repede spre noi cu coltii la vedere, maraind si latrand incontinuu. Atunci am incremenit amandoi si nu mai stiam ce sa facem. Din cate imi dadeam seama nu avea de gand sa se opreasca. Deja ma gandeam cum sa ma apar sa nu ma muste asa tare, dar s-a oprit dintr-o data la 3-4 metri de noi. Nu imi amintesc de cand nu am mai rasuflat asa usurat. Ne bateau inimile de doua ori mai repede. Continuam sa mergem cu spatele pana cand, dupa mult timp, s-a gandit sa se intoarca la stana si ultimul caine care
inca mai latra. In sfarsit am reusit sa scapam de ei. Ne mai plimbam putin pe dealuri si incepem sa coboram, dar pe altundeva, nu pe unde am venit deoarece nu mai vroiam sa mai "povestim" cu cainii. Coboram si ajungem intr-un sat de langa Iara. Profit de lumina si ceata de dimineata si trag cateva cadre si aici si pornim incet inapoi spre casuta deoarece, eu ca si batranii, trebuia sa iau medicamente. Ajungem inapoi la casuta si ne punem sa mai tragem un pui de somn ca meritam dupa o plimbare asa de matinala. Ne trezim a doua oara, ne relaxam cat putem, stam la soare, dormim si ne plimbam si dupa toate astea, era timpul sa ne intoarcem in Cluj. Ce pacat!! Dragut weekend, e frumos la Iara.

Muntii Fagaras, Vf. Netedu 2351m. (24 Oct. 2009)

2010-04-14T17:00:00.007+03:00

Octombrie 2009. Era seara (nu imi mai amintesc exact in ce data). Stateam pe scaun la servici si ma plictiseam. Ma uit pe geam la un bec de pe strada si...ce vad Ningea!! spre marea mea mirare. Am fost surprins sa vad ca ninge in Octombrie, si inca destul de bine. In cateva ore s-a facut totul alb. A fost prima ninsoare din sezonul asta. Asteptam asta de foarte mult timp. Eram foarte entuziasmat ca a nins, dar nu m-a tinut mult entuziasmul deoarece mi-am amintit ca aveam sa lucrez in weekendul care urma si nu puteam merge nicaieri sa ne bucuram de prima zapada. A trecut si weekendul cum a trecut. Ma uitam la webcam-uri cum se da lumea, si eu stateam la lucru pe scaun si nu puteam face nimic, decat sa sper ca va tine zapada pana weekendul viitor. Am continuat sa sper pana cand a venit weekendul. Zapada se cam dusese. Ne hotaram sa mergem la Balea Lac cu speranta ca macar acolo vom mai gasi zapada, si asa am si facut. Pornim Joi noaptea din Cluj, dar din pacate fara placi, cum am sperat la inceput ca vom face. Nu aveam un motiv anume pentru care am pornit noaptea. Pur si simplu vroiam sa fim plecati, sa stim ca suntem pe drum. Ajungem in Sibiu unde ne oprim la o cafenea, Zoom Caffe daca nu ma insel, unde ne relaxam putin cu o ciocolata calda. Ne mai invartim putin prin Sibiu si dupa cateva mici probleme cu "minunatele" noastre indicatoare, intram in sfarsit pe DN7C, adica Transfagaraseanul. Trecem prin satele de la inceputul drumului si chiar inainte sa incepem sa urcam, oprim pe marginea drumului si tragem un pui de somn pana dimineata. Putin cam sifonati, si amortiti, ne trezim in jurul orei 8. Ne dam jos din masina si ne dezmortim putin dupa care scoate Misu un minunat termos in care era ceai inca destul de caldut. Ne delectam cu o binemeritata cana de ceai la marginea padurii, dar nu pierdem mult timp si ne continuam drumul. Incepem sa urcam. Dupa multe curbe si multa padure, iesim in sfarsit din padure si ne apar in fata crestele muntiilor inzapezite. Eram uimiti de cata zapada mai era inca pe creste. Erau total acoperite de zapada. In scurt timp incepem sa urcam celebrele serpentine ale Transfagaraseanului, care nu se termina pana sus la Balea Lac. In sfarsit aveam si eu ocazia sa vad Transfagaraseanul, un drum pe care doream de foarte mult timp sa
ajung, un drum aproape perfect construit acum aproximativ 40 de ani pe timpul comunismului, aflat in inima muntiilor Fagaras, la 2000 de metri altitudine, inconjurat de creste senzationale, un drum pe care daca ai fost odata, nu ai cum sa il uiti. Ajungem sus la Balea Lac. Aici dam peste turisti din belsug, ca si noi de altfel...aproape. Noi, pentru a fi mai altfel, am decis sa facem si o tura pe munte, daca tot am urcat pana aici. E mai mare satisfactia sa sti ca ai fost pe munte, si ai umblat sa ajungi undeva, decat sa sti ca ai urcat cu masina pana la 2000 de metri
si atat. Ne informam putin despre traseele din zona, studiem varfurile din zona si hotaram sa urcam pe Vf. Netedu. Bocanci, haine groase, aparat foto, un ghiozdan cu putina apa si mancare si bunadispozitie. Cam asta am luat cu noi de la masina. Incepem traseul pe o portiune cu zapada, care s-a dovedit a fi mai lunga decat ne asteptam. Eram atenti pe unde calcam si inaintam prudent. Jumatate din traseu era acoperit de zapada care in unele locuri ne ajungea pana la genunchi, dar am trecut cu bine si am ajuns in sfarsit pe creasta. Aici ni se deschide o panorama absolut superba a muntilor Fagaras. Stateam pe un platou cu iarba si vedeam in departare crestele inzapezite. Era minunat. Mai urcam putin si, in departare, zarim inconfundabila silueta a varfurilor Vistea Mare si Moldoveanu, "prietenul" care ne-a gazduit in vara. Ne-am bucurat foarte tare sa il vedem. Facem o pauza in care ne clatim ochii cu minunatul peisaj pe care il aveam in fata, facem multe poze si ne si odihnim putin. Nu mai aveam mult pana pe varf. Urcam din nou si in scurt timp ajungem pe varful Netedu. Un varf frumos si destul de inalt (2351m.) cu perspective largi si absolut superbe asupra muntilor Fagaras, un varf pe care merita sa urci de fiecare data cand ajungi la Balea Lac. Vremea era superba, dar din pacate trebuia sa incepem sa coboram. Ne mai oprim si la intoarcere pe acelasi platou pe unde am si urcat, mai facem cateva poze si in scurt timp coboram de pe creasca si ajungem iarasi la portiunea cu zapada. Totul a fost bine si frumos. Ajungem cu bine la masina si ne schimbam de bocancii uzi. Desi era o vreme frumoasa cu soare, nu era cald deloc, dar ca sa fie totul perfect, scoatem butelia si ne facem un minunat ceai cald, pentru a ne incalzi putin. Ne-am odihnit, ne-am si incalzit, am si mancat putin iar acum era timpul sa ne luam ramas bun de la Balea Lac. Urcam in masina si coboram Transfagaraseanul, dar de data asta pe partea cealalta, spre Curtea de Arges. Afara era deja intuneric. Ajungem la barajul Vidraru unde ne si oprim pentru a-l admira. Dar fiind intuneric nu am putut vedea mare lucru, si ne hotaram sa inoptam undeva in apropierea barajului. Oprim intr-o parcare pe marginea drumului, si ne cazam in minunatul nostru hotel mic, verde si cu 4 roti. Dupa un ceai cald (din nou), ne punem la somn. De data asta am dormit mai bine deoarece eram mai obositi ca si in prima seara. Afara a inceput sa se lumineze. Ne trezim, poate putin mai odihniti decat ne-am culcat, si pornim spre Vidraru care era la doar cateva minute. Ajungem la baraj si acum puteam vedea ce nu am vazut seara. O zona frumoasa, exact cum am vazut si in poze. Barajul e imens si impunator. Ne mai invartim putin prin zona, mai facem 2 3 poze, si plecam spre Curtea de Arges. Aici facem o scurta oprire pentru a vizita manastirea Curtea de Arges, dupa care pornim mai departe pe valea Oltului. Urmatoarea oprire o facem la Manastirea Cozia din Ramnicu Valcea. Scurta pauza si aici deoarece trebuia sa ne indreptam incet spre casa, si mai aveam inca multi kilometri. Ne oprim si prin Sibiu putin, ne plimbam putin prin centru, si din nou la drum pana in Alba Iulia unde facem ultima oprire pentru a vizita Cetatea Medievala din centrul orasului. Dupa ce ne invartim si prin Alba putin, era timpul sa ne indreptam spre casa. Eram obositi si vroiam sa ajungem acasa, sa tragem un pui de somn zdravan. Si asa am si facut. Cu o asa excursie minunata trecuta in "contul" nostru, somnul nu avea cum sa fie altfel decat extraordinar de bun. ZZzzz!!!

Vf. Moldoveanu 21-23 August 2009 (When a dream comes true)

2009-11-11T23:03:00.033+02:00

Un gand, un vis pe care doream nespus de mult sa mi-l implinesc, o multime de excursii, entuziasm si bucurie, multe nopti dormite si nedormite in cort, pregatire fizica, zile intregi petrecute printre harti si poze in fata calculatorului, transpiratie si emotii, caldura si frig in luna Iunie, oboseala si ambitie...si un prieten adevarat. Toate astea pentru a-mi implini un vis la care visam de foarte mult timp. "Oare cum e sa stai pe cel mai inalt varf din tara, sa fi deasupra tuturor?". Asa a inceput totul in urma cu cativa ani, dintr-un simplu gand de-al meu, dar bineinteles si din iubirea pentru munte. In lunile ce au urmat am inceput sa caut tot felul de poze si documente despre Vf. Moldoveanu. Eram tot mai fermecat cu fiecare poza pe care o priveam. Vroiam din ce in ce mai mult sa ajung sus pe varf, iar asta m-a motivat sa organizez o excursie care sa aiba ca obiectiv Vf. Moldveanu. Dupa planurile facute de mine, urma sa mergem pe varf in 2008 cam pe la inceputul lunii August. Aveam totul pregatit cum nu se putea mai bine, mai putin
persoanele implicate. La inceputul lunii August am ramas doar doua persoane hotarate sa mergem, iar asta ne-a facut sa renuntam la excursie, cel putin pentru acel an. Am ramas cu un mare regret, dar in acelasi timp cu o ambitie mult mai mare pentru anul viitor, si din fericire a dat roade.

Anul 2009. Asteptam cu nerabdare vara pentru a putea sa ne incepem excursiile planuite inca din iarna. Dupa luni de asteptare si de planuiri, vine si vara si incepem sa hoinarim si noi prin tara, mai mult prin Apuseni, iar dupa multe excursii de pregatire, aventuri frumoase, amintiri si peripetii, eram hotarati sa mergem pe Vf. Moldoveanu. Stabilim un weekend (eu cu Alin) in care sa facem excursia si promitem sa ne tinem de cuvant de data asta. Desi pe zi ce trecea eram tot mai siguri ca vom merge doar noi doi in excursie, nu ne-am gandit nici o clipa sa renuntam. Se apropia weekendul dedicat excursiei. Facem ultimele pregatiri, verificam daca avem tot ce ne trebuie si asteptam cu nerabdare ziua plecarii. Joi, 20 August 2009. Se lasa seara. Imi iau rucsacul in spate, si cu un zambet ascuns printre emotiile care ma cuprindeau, imi salut parintii, care imi ureaza succes, si le promit ca ii voi suna din varful Romaniei. Ies din casa, ma intalnesc cu Alin si ne indreptam spre gara, doar noi doi, de unde luam trenul spre Brasov. Dupa aproximativ 5 ore ajungem in Brasov. Asteptam doua ore in gara dupa care luam alt tren spre Ucea. Un tren in care pur si simplu nu imi venea sa ma pun pe scaun. E dezgustator cum arata unele trenuri de persoane din Romania, si totusi, nimeni
nu face nimic. In fine, ajungem in Ucea dupa aproximativ doua ore. Aici intalnim deja indicatorul cu traseul catre cabana Podragu. Nu mergem bine 100 de metri si zarim un microbuz care transporta persoane din Ucea in orasul Victoria si inapoi. Era exact ce aveam nevoie. Urcam si pornim spre orasul Victoria, aflat la poalele muntilor. Ajungem in Victoria. Aici ne luam bocancii in picioare si ne incepem aventura pe marcajul cu triunghi rosu. Stiam ca ne asteapta multi kilometri de urcat pe jos dar eram mai hotarati ca niciodata si vroiam sa reusim. Dupa aproximativ 1 km de asfalt, traseul nostru continua pe un drum forestier inca aproximativ 7 km, in care ne-am minunat privirile, privind cascade superbe de-a lungul paraului care mergea in paralel cu drumul, izvoare care ieseau din stanci si multe alte minunatii ale naturii. Intr-un final se termina si drumul forestier si incepe poteca, adica aici incepea traseul in adevaratul sens al cuvantului. Pana aici a fost doar o mica si "relaxanta" portiune din lungul nostru traseu. In scurt timp de la intrarea pe poteca ajungem la o portiune abrupta si destul de lunga, pe unde nu ne-a fost deloc usor. Continuam sa urcam pe marcajul cu triunghi rosu. Dupa aproximativ 4-5 ore de urcat, ne asteptam sa ajungem in scurt timp la Cabana Turnuri. Cabana nu mai aparea. Parca era un joc in care noi urmam un traseu care nu avea sa se termine. Eram obositi si vroiam sa facem o pauza mai lunga cand ajungeam la cabana. Abia dupa 6 ore de urcat, cu pauze scurte, dam peste un indicator care ne spune ca mai sunt 15 min pana la Cabana Turnuri. Ne bucuram sa vedem indicatorul si continuam sa urcam pana la cabana. Aici peisajul se schimba brusc. De la padure si intuneric, la creste scalate in lumina si o atmosfera de munte incredibil de intensa.

Eram foarte fericiti ca am scapat in sfarsit de acea padure parca la fel pe tot parcursul traseului, exceptie facand raurile si cascadele intalnite pe traseu care ne-au mai bucurat privirile si ne-au alinat oboseala. Dupa putina odihna, ne continuam drumul deoarece mai aveam de urcat aproximativ 2 ore pana la Cabana Podragu, in apropierea careia aveam sa campam peste noapte. Peisajul era superb. Nu mai simteam oboseala, eram fermecat de crestele si muntii care ma inconjurau. Eram amandoi obositi si vroiam sa ajungem cat mai repede la Podragu pentru a avea timp sa ne odihnim si bineinteles, pentru a putea trage si cateva cadre cu lacul Podragu si crestele scaldate in lumina de seara. Intr-un final, dupa 9 ore de urcat pe drum forestier si prin padure, pe stanci si bolovani, peste rauri si podete, dupa 9 ore in care am transpirat, am vazut urme sapate de ursi in pamant si am baut multa apa din parau, ajungem la Cabana Podragu, foarte fericiti ca totul a mers perfect, exact cum ne-am propus.
Cabana Podragu, o cabana construita din pietre, mare si impunatoare, asezata intr-o zona superba, cu lacul Podragu chiar langa ea si inconjurata de creste, e o frumusete, cel putin privita de afara. Interiorul e mai putin fermecator dar inteleg situatia, deoarece nu exista nici o cale de acces cu masina sau alt mijloc de transport pana sus la cabana, decat magarusii.
Odata ajunsi, cautam un loc pentru a pune cortul, si in acea zona nu e deloc usor, fiind destul de multi turisti de asemenea cu corturile, si terenul destul de stancos, a durat putin pana ne-am gasit un loc cat de cat acceptabil. Am instalat cortul. Acum trebuia sa caut semnal la telefon pentru a-mi suna si eu familia, dar din pacate nu am gasit. In acel loc chiar te desprinzi total de lumea urbana si tot ce tine de ea. Esti numai tu si muntele. E un sentiment unic, pe care as vrea sa il pot trai in fiecare zi macar pentru putin timp. Dupa ce tragem cateva cadre, ne imbracam bine pentru noapte deoarece nu stiam cat de frig va fi, si ne bagam in cort. In scurt timp adormim. Eram obositi si trebuia sa ne odihnim fiind ca mai aveam de umblat multi kilometri. Ne trezim dimineata in jurul orei 8 dupa o noapte mai calduroasa decat ne asteptam, plini de entuziasm si ambitie stiind ca azi vom urca pe Vf. Moldoveanu.

Mancam putin, ne pregatim rucsacul doar cu ce ne trebuie, restul le lasam in cort petru a nu avea de carat asa mult, ne tragem sufletul si pornim spre acoperisul Romaniei. Incepem traseul de la cabana Podragu cu o portiune de aproximativ 30 de min in care aveam de urcat o portiune destul de abrupta si cu multi bolovani, in comparatie cu restul traseului. Cu putina atentie si buna dispozitie lasam in urma prima portiune mai abrupta din traseu si ajungem in creasta unde avem parte de o imagine superba a muntilor Fagaras, sau cel putin o parte din ei. Traseul isi continua cursul de-a lungul crestei, si noi la fel. In stanga noastra zarim din cand in cand goluri spectaculoase de cateva sute de metrii, de parca ar fi fost taiat muntele in doua. E o minunatie sa mergi pe astfel de carari.

De cand am pornit de acasa, ma gandeam intr-una daca vom mai vedea zapada, si spre marea mirare a mea si a lui Alin, zarim undeva jos in vale, intr-un loc ferit de soare, o pata de zapada. Cu o zi inainte eram ud de transpiratie, si azi vedem zapada, e ciudat, dar foarte placut in acelasi timp. Sa vezi zapada in luna August, e un lucru care te face sa realizezi ca intr-adevar esti in munti, departe de
civilizatie si urbanism, si pentru mine a fost un sentiment foarte placut. Mi-a facut zambetul putin mai larg acea pata de zapada. Ne continuam drumetia si in scurt timp, de dupa o stanca, isi face aparitia stapanul Romaniei, Varful Moldoveanu. A fost un sentiment minunat sa vad si eu in sfarsit in realitate inconfundabila silueta a varfurilor Vistea Mare si Moldoveanu.

Parca incarcati cu baterii noi dupa ce am vazut "obiectivul" nostru, continuam mult mai voiosi si binedispusi. Vedeam norii cum trec pe sub picioarele noastre, erau atata de aproape incat aveam senzatia ca ii putem atinge. Traseul era absolut superb. Ne-a oferit privelisti si emotii pe care, mie cel putin, imi e imposibil sa le uit.

Ajungem la poalele varfului Vistea Mare, daca pot sa spun asa. De aici traseul isi schimba total atitudinea. Ne astepta o portiune destul de lunga, foarte abrupta si plina de bolovani. Ne opream la fiecare 5 10 minute pentru a ne trage sufletul. Aveam de urcat cea mai obositoare parte din traseu, dar asta era probabil faptul care conta cel mai putin. Eram la cateva sute de metri de Varful Moldoveanu si nu mai bagam in seama oboseala, trebuia sa fim doar atenti la traseu.

Putin obositi dar foarte nerabdatori, pasim in sfarsit pe platoul Varfului Vistea Mare, al 3-lea ca marime din tara. Peisajul te lasa fara cuvinte. Nu poti decat sa stai si sa privesti, sa te uimesti, si iar sa privesti. Aici intalnim un indicator pe care scria "spre Vf. Moldoveanu 15 min.". A fost cel mai frumos indicator pe care l-am vazut pana acum in toate aventurile mele. E uimitor cum o simpla bucata de
tabla reuseste sa aprinda in tine emotii asteptate de luni de zile. E nemaipomenit.

Dupa o scurta pauza si multe poze pe Vistea Mare, ne indreptam cu pasi marunti spre varful Romaniei. Ajungem la trecatoarea care desparte Vf. Vistea Mare de Vf. Moldoveanu. O trecatoare in forma de V cu stanci multe si goluri imense si ametitoare pe ambele parti ale crestei. O portiune unde nu ai voie sa calci gresit deoarece ar insemna o condamnare la moarte. Cu multe emotii, recunosc, trecem si de trecatoare. Acum nu mai era nici un obstacol care sa ne opreasca din implinirea unui vis frumos. In scurt timp facem ultimii pasi catre cel mai inalt punct din tara, Vf. Moldoveanu.

E liniste.... Nu se misca nimic decat norii si steagul Romaniei legat de crucea de pe varf. Am reusit, suntem in varful Romaniei, imi spuneam in gand. Parca nu imi venea sa cred, desi stiam ca vom reusi. Sa sti ca nu exista nimic in tara asta mai sus decat tine in acel moment, e un sentiment coplesitor. Desi e numai cu 17 metri mai inalt decat Vistea Mare, peisajul parca e cu totul altfel. Te uiti in stanga si in dreapta si nu vezi decat creste scaldate in nori albi si pufosi. Simti ca plutesti si nu ai mai vrea sa ajungi inapoi cu picioarele pe pamant.

Ar fi inutil sa continui sa explic in cuvinte ce am simtit eu atunci. Nu pot sa spun decat ca sunt niste momente de neuitat. Ma minunam incontinuu. Dupa multe minute in care nu vroiam sa fac altceva decat sa stau si sa privesc peisajul, iau aparatul si incep sa fac poze. Ma invarteam si faceam poze incontinuu, desi cred ca aveam deja poze din absolut toate unghiurile parca nu puteam sa ma opresc. Lumina si norii care isi schimbau incredibil de repede forma parca nu ma lasau sa pun aparatul jos.

Timpul trecea iar noi trebuia sa coboram inapoi la Cabana Podragu. Dupa 2 ore superbe petrecute pe Moldoveanu, era timpul sa plecam. Ma cuprind emotiile stiind ca trebuia sa ne luam ramas bun de la varf. "Opreste Doamne clipa, cu care masori eternitatea", un citat absolut superb, inscriptionat pe o tablita de pe varful Moldoveanu. In acel moment in care trebuie sa pleci de pe varf intelegi cel mai bine citatul. A fost cel mai dificil moment din toata excursia. Nu vroiam sa plecam, dar
trebuia. Ne luam rucsacurile in spate si pornim. Ne opream din pas in pas si ne uitam inapoi catre varf. Mai mergeam cativa metri si iar ne intorceam. Era coplesitor. Trebuia sa lasam in urma toata libertatea de care am avut parte acolo sus si sa ne continuam drumetia. Pe acelasi traseu superb pe care am venit, ne si
intoarcem, dar intr-un ritm mult mai rapid. Toata oboseala care am acumulat-o pana atunci am lasat-o pe varf. Nu mai simteam nimic, eram atat de bucurosi ca am reusit incat nu mai bagam in seama nimic, exceptand traseul bineinteles.

Cu plamanii plini de aer de pe Moldoveanu si cu sufletul impacat, ajungem intr-un final la micutul lac aflat putin mai sus de cabana Podragu, unde avem placerea sa vedem in departare pe creste, o caprioara de munte. E foarte placut sa vezi animale pe care nu le vezi in fiecare zi, in habitatul lor natural. Aici facem o pauza putin mai mare pentru a trage cateva cadre. Soarele mai batea doar pe creste. Era exact ce imi doream pentru a obtine cateva cadre bune din acea zona.

Destul de multumiti, incheiem sesiunea foto si in scurt timp ajungem inapoi la Cabana Podragu. Dupa ce ne spalam putin in lacul Podragu, care era extrem de rece, ne schimbam si mergem la cabana POdragu. Aici servim un ceai caldut in cinstea excursiei impreuna cu inca 2 baieti pe care nu ii cunosteam decat din ziua aceea si care au fost si ei pe varf. E minunat sa stai la un ceai cald sau un vin fiert dupa o astfel de excursie. Obositi si cu obrajii rosii, de la bronz si de la ceai, stateam la masa si ne povesteam fiecare despre excursie, despre traseu, despre cum a fost...si despre noi. A fost frumos. Terminam ceaiul, ii salutam pe baieti si mergem la cort. Era deja seara. Nu mai stam mult si ne bagam in cort unde incepem cu obisnuitele noastre discutii de seara. Oboseala abia acum incepem sa o simtim si adormim repede.

Ora 7 dimineata. Alarmele de la telefoane incep sa sune, dar degeaba. Le oprim si ne mai punem la somn inca o ora. La ora 8 ne trezim, impachetam totul, ne strangem cortul si pornim spre orasul Victoria pe acelasi traseu lung pe care am urcat. Aveam doar de coborat si nu ne gandeam ca avea sa fie cea mai obositoare zi din toata excursia. Odihniti destul de bine, umplem doua sticle cu apa de la izvor si pornim intr-un ritm destul de rapid catre cabana Turnuri. In aproximativ o ora ajungem la cabana, pe acelasi traseu pe care la urcare am facut cam 3 ore. Aici ne odihnim putin si pornim din nou. La coborare muschii picioarelor se contracta aproape incontinuu si iti obosesc foarte repede. Ne grabeam deoarece vroiam sa coboram o buna bucata din traseu pe racoarea diminetii, dar picioarele erau din ce in ce mai obosite. Ne gandeam ca vom parcurge traseul in aproximativ 4 ore. Nu a fost asa. La un moment dat traseul incepe sa aiba diferente mari de nivel. Urca mult, coboara mult si tot asa. Asta te oboseste foarte mult. Dupa multi kilometri de coborat ne oprim pentru a face o pauza mai mare deoarece nu mai puteam. Trebuia sa imi schimb tricoul fiind ca era ud aproape tot de la transpiratie. Ma schimb, ne odihnim putin si ne continuam traseul. Iesim intr-un final din padure si ajungem la drumul forestier. Oarecum eram bucurosi, dar ne mai asteptau inca vreo 7 km de umblat. Eram extrem de obositi. Picioarele parca umblau singure. Dupa 7 ore de coborare, ajungem in sfarsit in orasul Victoria si primul lucru pe care il facem este sa ne lasam rucsacurile jos. Cel mai mult imi doream atunci sa ajung cat mai repede acasa in patul meu. Ne simteam foarte usurati ca totul s-a terminat cu bine, si am reusit sa ajungem in varful Romaniei, si sa coboram inapoi fara probleme. Acum nu ne-a mai ramas decat sa asteptam sa ajungem acasa. Cu acelasi microbuz cu care am si venit, ne ducem in Ucea de unde luam trenul pana la Brasov, iar de aici luam alt tren care ne duce acasa in Cluj. Dupa 5 ore in care am dormit leganati de mersul trenului, ajungem acasa pe cat de obositi pe atat de fericiti. Ne ramane in suflet o excursie superba, un vis frumos pe care promitem sa il repetam si la anul. Cum spunea cineva... "Iubirea de munte e un dar".

Where water meets the earth...

2009-08-06T00:39:00.005+03:00

Misty mountains

2009-08-04T23:51:00.001+03:00

Colored nature

2009-07-24T22:34:00.002+03:00

Masivul Vladeasa 13-15 Iunie

2009-07-06T19:23:00.019+03:00

Dupa excursia de la Coltii Trascaului ne hotaram ca urmatorul weekend sa fie la Vladeasa, pentru a urca si noi pe varful Vladeasa care e atat de aproape de noi si pe care nu am fost inca.

Ziua 1

Cu bagajele pregatite si cu multa vointa si entuziasm, ma trezesc Sambata dimineata la ora 2 si il astept pe Alin sa ajunga la mine. In scurt timp ajunge impreuna cu mama lui care ne duce cu masina pana la gara. Trenul nostru pleca la ora 2:40. Ne luam biletele si ne urcam in tren. Dupa aproximativ o ora in care am ras, ne-am uitat pe geam in intuneric si am si dormit cate putin, ne apropiam de halta Bologa, unde trebuia sa coboram noi. La ora 3:50 trebuia sa ajunga trenul in Bologa. Era ora 3:47 si trenul incepe sa incetineasca. Ne pregatim sa coboram. Afara era bezna. Trenul opreste si coboram. Ceva nu era in regula. Zona unde am coborat nu semana deloc cu halta de la Bologa pe care o stiam eu. Ne ducem mai in fata unde vedem o tablita cu halta Braisorul. Atunci ne dam seama ca am coborat cu o statie inainte de Bologa. Neavand ce face, ne intreptam spre soseaua principala de unde mai mergem inca 4 km pana in Bologa. Dupa
aproximativ o ora, ajungem in sfarsit unde trebuia sa ajungem cu o ora inainte, in Bologa. Aici facem o scurta pauza pentru a ne odihni putin si pornim din nou la drum, mult mai optimisti fiind ca eram pe drumul pe care trebuie. De aici mai aveam 9 km pana in Sacuieu de unde drumul nostru se desprinde de asfalt si urca spre dreapta inca 10 km. Dupa cateva ore de "plimbat" pe asfalt si rabdat frig, ajungem la intrare in Sacuieu unde vedem si indicatorul cu cabana Vladeasa.
Imediat cum o luam la dreapta, drumul nostru ajunge intr-un camp cu iarba verde scaldat in lumina soarelui de dimineata. Fara sa stam pe ganduri, ne trantim izolirele pe iarba si tragem un pui de somn. Dupa aproximativ 40 de minute ma trezesc si aud o masina venind pe drum. Il trezesc si pe Alin si ii facem semn soferului sa opreasca. Il intrebam frumos daca nu ne poate duce si pe noi pana mai sus. Bineinteles ca nu ne refuza si ne urcam in masina. Dupa 2 km, drumul nostru o ia in alta directie. Ne dam jos din masina, ii multumim frumos domnului, si ne asezam la o mica gustare. Terminam de mancat, bem putina apa si pornim din nou la drum. Ne asteptau destui kilometri de urcat pe un drum forestier nu tocmai placut pentru picioare. Dupa multe ore de urcat cu pauze si fotografii, cu plamanii si privirile imbibate in atmosfera de munte,
ajungem pe platoul din zona cabanei Vladeasa, la 1430 m. Aici ni se deschide o panorama larga si superba asupra Ardealului. Ne asezam si privim cu zambetul pe buze peisajul superb din fata noastra. Se apropia seara iar noi trebuia sa ne gasim un loc pentru cort. Mergem la cabana Vladeasa unde stam la o poveste cu un domn care cunostea zona si care ne spune unde ar fi cel mai bine sa ne punem cortul. Ne ducem sa vedem, si intr-adevar era un loc ferit de vant si drept, excelent pentru cort. Ne instalam cortul si asteptam sa vina seara pentru a ne pune sa dormim si pentru a ne putea trezi devreme ziua urmatoare.

Ziua 2

6 AM. Ma trezesc pentru a iesi afara si a trage cateva cadre la rasarit. Soarele chiar atunci rasarea. Il trezesc si pe Alin, ne luam aparatele si pornim la vanatoare de cadre. O lumina superba se asternea peste dealurile din departare.

Trag 2 3 cadre, mai multe nu am putut deoarece imi erau inghetate mainile de la frig. Nu imi imaginam ca in luna Iunie poate fi atat de frig. Aveam 3 bluze pe mine si imi era frig. Destul cu pozele. Ne intoarcem in cort, ne bagam in sacurile de dormit la caldurica si mai tragem un pui de somn de cateva ore. Ne trezim la ora 9, ne inchidem cortul, ne luam rucsacurile cu tot ce ne trebuie in ele, ne umplem cateva sticle cu apa si pornim spre varful Vladeasa. Domnul care ne-a spus de locul pentru cort, ne-a spus ca nu e neaparat sa urmam marcajul pana sus pe varf, si ca putem sa mergem pe un drum care mergea cam in paralel cu traseul. O luam pe drum si mergem pana intram in padure. Stiam ca avem de mers putin si prin padure din cate am vazut pe google earth. Dupa aproximativ 30 de minute de cand am pornit de la cabana, noi eram inca in padure si drumul era tot mai sters. Stiam ca nu am luat-o bine. Am luat-o pe alt drum, nu pe drumul pe care ne-a spus acel domn. Sa mergem inapoi era prea mult. Atunci ne gandim sa o luam prin padure in sus pana cand ajungem intr-un varf sau undeva de unde sa vedem pe unde suntem. Reusim sa iesim din padure, dar dam peste un camp plin cu brusturi foarte enervanti care pe langa ca ne stresau si ne enervau, ne mai si incetineau foarte mult. Intr-un final ajungem intr-un varf de deal de unde puteam vedea varful Vladeasa in stanga noastra. Eram usurati pentru ca acum macar stiam unde trebuie sa ajungem. Continuam sa mergem prin brusturi pana cand, intr-un final, iesim la drumul pe care trebuia sa mergem de prima data. In aproximativ 20 de minute ajungem la cabana Meteo de pe varful Vladeasa. Aici ne intampina stapanul Masivului Vladeasa, cainele de la cabana Meteo, el fiind pentru cateva ore al 4-lea membru din grup.

Al 3-lea membru era un caine foarte prietenos de la cabana Vladeasa care a stat langa noi pe tot parcursul excursiei. Privelistea de pe varf era mirifica. Totul parea atat de mic in jurul nostru. Am stat si am privit si ne-am minunat minute intregi dupa care ne-am scos aparatele si am inceput sa facem poze. Desi era un vant crunt si intepator, care batea cu o viteza incredibil de mare, aici nu puteam sa nu facem poze, desi la aceea ora potentialul fotografic al zonei era cam scazut din punctul meu de vedere.

Dupa cateva ore in care ne-am invartit prin zona, am facut poze si ne-am bucurat privirile cu acel peisaj, era timpul sa ne intoarcem la cort, de data asta pe drumul cel bun.

Ajungem la cort, mancam putin, dupa care pornim la o sesiune foto pe platoul din zona cabanei Vladeasa. Casute vechi de sute de ani isi duc traiul acolo, si care si in ziua de azi mai sunt folosite de satenii din Rogojelu care urca in fiecare seara pana pe platou pentru a mulge vacutele si pentru a duce laptele acasa.

Soarele se ascundea incet dupa dealuri. Ne terminam sesiunea foto si mergem inapoi la cort. Aprindem un foc pentru a pastra atmosfera de munte de care eram inconjurati. Ne punem sa prajim una alta, mai povestim una alta dupa care ne punem sa dormim deoarece ne astepta o zi lunga cu multi kilometri de umblat pe jos.

Ziua 3

Ne trezim in jurul orei 8 si ne pregatim de plecare. Strangem cortul si tot ce aveam si mergem pana la cabana Vladeasa pentru a incerca sa il facem cumva pe catelul "nostru" sa ramana acolo, deoarece nu vroiam sa vina cu noi pana in Bologa. Am inceput sa coboram incet si cainele nu era langa noi, semn ca a ramas la cabana, dar in scurt timp a aparut in spatele nostru. Incercam sa ii spunem sa nu mai vina dupa noi, si desi era putin suparat ca ne comportam asa cu el, a continuat sa vina. Nu puteam face nimic asa ca l-am primit din nou in grup. Trenul nostru ajungea in Bologa la ora 17:10 sau eventual urmatorul la 18:05. Coboram intr-un mod putin mai alert macar in jos pentru a nu pierde cumva trenul. Ajungem in cateva ore jos in Sacuieu, cu mici pauze de odihna, si cu o mare dorinta de a sta jos pe iarba verde si a manca ceva. Bineinteles, cainele era in spatele nostru. Ajungem la intersectia cu drumul asfaltat care ducea in Bologa. Aici ne asezam pe iarba pentru o mica gustare si pentru a ne odihni putin. Dupa pauza binemeritata, ne ridicam si ne continuam drumul pentru a nu pierde trenul. Dupa aproximativ o ora jumate
in care am mai facut mici pauze si am fost ignorati de multe masini la care le-am facut cu mana pentru a ne lua si pe noi, se opreste in sfarsit cineva si se ofera sa ne duca pana in halta din Bologa. Din pacate, de data asta catelul "nostru" ramane in spate singur. Eram foarte bucurosi ca s-a gandit cineva sa ne ia si pe noi, deoarece eram putin obositi si mai aveam de mers inca vreo 3 sau 4 km. Ajungem in halta pe la ora 2:30. Acum aveam de asteptam. Ne-am grabit pentru a putea astepta, dar era mult mai bine asa. Ne punem si aici izolirele care pe unde apuca, si tragem o odihna buna pana vine trenul. Trenul ajunge in halta la ora 17:08 min. Ne urcam si lasam in urma masivul Vladeasa mult indragit de noi. Ajungem in gara din Cluj pe la ora 19:40 de unde ne ia mama lui Alin cu masina si ne duce pe fiecare la casa lui. Cum am promis si pentru alte excursii ca le vom repede, am spus si acum ca vom repeta cu siguranta aceasta excursie excelenta, cat de curand.

Coltii Trascaului 5-8 Iunie

2009-06-23T16:20:00.036+03:00

Coltii Trascaului, o adevarata arta a naturii, un loc superb situat in Muntii Trascau, chiar la marginea satului Rimetea. Stiam de ceva vreme de acest loc si imi doream foarte mult sa ajung acolo. La inceputul lunii Iunie, eu si Alin ne-am propus ca urmatorul weekend, adica primul weekend din luna Iunie, sa ni-l dedicam excursiei la Coltii Trascaului, pentru a incepe vara cu dreptul cum s-ar spune. Spus si facut.

Ziua 1

Vineri, 5 Iunie. Plecarea era stabilita in jurul orei 2 PM. Imi fac ultimele pregatiri, imi verific bicicleta, deoarece urma sa mergem pe biciclete pana la Colti, dupa care astept. La ora 3 ajunge Alin la mine, impreuna cu mama lui care a facut o fapta buna si ne-a dus cu masina cativa kilometri pentru a ne scuti de cel putin 5 km de urcat pe langa biciclete. Desi a fost scurta plimbarea cu masina, ne-a ajutat foarte mult avand in vedere ca era deja ora 3 jumate si noi mai aveam de pedalat inca 50 de km. Ne dam jos bicicletele din masina, ne luam in spate rucsacurile pline de kilograme si pornim spre Colti. Ajungem fara nici o problema pana la Cheile Turzii. De unde mai aveam de mers inca vreo 15 km pe un drum pe care nu am mai fost pana atunci si care nu arata deloc prietenos. Dupa aproximativ 7 km
intram in padure. Drumul devenea tot mai sters. Optimisti ca vom gasi drumul cel bun, continuam sa inaintam pana cand drumul se termina brusc in fata noastra. Eram in mijlocul padurii iar in fata noastra nu era decat aceea padure sinistra cu multi copaci si cu o vizibilitate foarte foarte slaba. Neavand o harta la noi, trebuia sa ne ghidam doar dupa ce mai tineam eu minte ca am vazut pe google earth. Trebuia sa ajungem la poalele dealului pe care eram, unde urma sa dam de soseaua principala. Am inceput sa coboram pe o panta foarte inclinata, plina de frunze alunecoase si de pietre, plina de brusturi mici si enervanti care ne incetineau foarte mult. Dupa multi nervi si mult stres datorita coborarii prin acea padure, ajungem intr-un final la sosea foarte bucurosi si entuziasmati. Dupa o pauza scurta de cateva minute pornim din nou la drum deoarece era cam tarziu iar noi mai aveam inca 7 km pana la destinatie, unde trebuia sa ne gasim si un loc pentru cort. Asteptam cu nerabdare sa
vedem Coltii. La aproximativ 2 km de satul Rimetea zarim in sfarsit Coltii Trascaului sculptati de mama natura, care se inalta ametitor deasupra satului. Ne oprim pentru a profita de lumina de seara, si tragem cateva cadre dupa care ne continuam drumul pana in satul Rimetea. De aici o luam pe un drum care ne scoate intr-un camp aflat chiar la poalele Coltilor unde ne montam cortul si asteptam cu nerabdare sa treaca noaptea pentru a urca ziua urmatoare sus pe varf.

Ziua 2

Dupa o noapte fara prea mult somn si prea multa odihna, ne trezim in jurul orei 7 sperand ca vom avea parte de o lumina aurie de dimineata, dar din pacate nu am avut parte decat de un cer inorat si niste culori sterse, dar cu toate astea am tras cateva cadre dupa care am inceput sa ne strangem cortul.

Ne strangem cortul si tot ce aveam in el, ne legam bicicletele de un copac pentru ca nu aveam de gand sa le luam cu noi sus pe varf, si pornim pe traseul marcat cu cruce albastra, spre Varful Piatra Secuiului (1129 m) aflat chiar sus pe Colti. Dupa scurt timp de la pornire, ne oprim chiar inainte de a intra in crestatura care ducea sus pe platou, pentru a mai trage niste cadre.

Cu cat ne apropiam mai mult de stancile imense ale Coltilor, cu atat eram tot mai adanc cuprinsi de frumusetea si atitudinea pe care o emana acest munte. Ne umplem privirile cu acea frumusete si ne continuam drumul. In scut timp intram intr-o crestatura care parca taie Coltii in doua. De aici traseul devine mult mai periculos deoarece incepem sa urcam pe o panta foarte inclinata cu mult grohotis si bolovani mari udati din loc in loc de un mic parau care curge pe sub stanci. Mai sus ne oprim la un micut izvor pentru a ne racori putin cu apa curata de munte si continuam sa urcam pana in saua dintre varful Coltii Trascaului si Varful Piatra Secuiului unde facem o pauza mai mare pentru a ne odihni putin si pentru a face cateva poze bineinteles.

Vremea era superba, desi pe internet si la televizor au spus ca va ploua si va fi inorat. Dupa pauza binemeritata ne luam rucsacurile in spate si pornim spre Varful Piatra Secuiului, aflat la doar cateva minute distanta. In scut timp ajungem sus pe platou. De aici ni se deschide o priveliste larga si superba asupra unei mari parti din Muntii Trascau.

Ne umplem si de data asta privirile cu acele panorame superbe dupa care incepem sa ne cautam un loc pentru cort, o misiune destul de grea, avand in vedere ca vroiam sa fim si feriti de vant, sa avem si o priveliste larga de care sa ne putem bucura la
apus, si bineinteles sa putem si poza stancile imense ale Coltiilor imbaiate in lumina de seara. Dupa cateva minute bune de cautari ne gasim un loc, ne montam cortul si ne asezam la o poveste asteptand apusul. Desi s-au adunat cativa nori mai spre seara, am avut parte de un apus superb de care am profitat cat am putut de mult si am tras o multime de cadre. Parca eram in cu totul alt loc. Totul era minunat. Cu privirile umplute de frumusete si sufletele de bucurie, ne punem sa dormim cu alarmele pornite pentru a nu pierde rasaritul pe care il asteptam cu nerabdare.

Ziua 3

Alarmele de la telefon incep sa sune pe la ora 6 AM. Le oprim pentru a mai dormi inca vreo 10 minute, dupa care eu ma trezesc si ies din cort pentru a vedea ce se petrece afara. Chiar in acel moment rasarea soarele. Ne luam repede aparatele si pornim spre un loc de unde puteam surprinde cel mai bine acel moment. O perdea aurie parca plutea deasupra meleagurilor din departare. Era exact ce vroiam sa vedem in acea dimineata. Facem poze dupa poze pana cand soarele se ridica mai sus si lumina superba de dimineata dispare.

Ne strangem cortul si o luam incet pe traseul marcat cu cruce albastra, pana in satul Coltesti. Aici trebuia sa gasim o sursa pentru a ne incarca bateriile la aparatele foto. Ne oprim la o pensiune de la marginea satului si intrebam frumos daca nu ne incarca si noua bateriile aproximativ 2 ore. Au fost oameni buni si nu ne-au refuzat. Acum mai trebuia doar sa gasim un magazin deschis Duminica la ora 12. Intrebam un satean daca nu au cumva un magazin deschis prin sat, si dupa cum ne asteptam si noi, a spus ca la ora asta nici vorba, dar cu toate astea s-a dus omul pana la proprietarul magazinului din sat si l-a rugat sa vina sa deschida magazinul doar pentru a ne cumpara noi ce ne trebuia. Mare domn!. Vine proprietarul, deschide magazinul (mare domn si el), ne cumparam ce ne trebuie, le multumim domnilor dupa care ne punem la umbra unui copac si asteptam sa se incarce bateriile. Dupa o pauza de aproximativ doua ore in care ne-am cumparat ce ne trebuia, ne-am hidratat bine si ne-am odihnit, ne luam bateriile de la pensiune, le multumim frumos domnilor si pornim spre dealurile din apropierea Cetatii Coltesti de unde aveam o perspectiva
larga asupra Coltilor si unde urma sa ne petrecem a 3-a noapte. Dupa multi kilometri parcursi pe jos, ajungem in sfarsit in locul unde urma sa campam ultima noapte din aceasta excursie. Odata ajunsi, ne montam cortul si tragem un pui de somn de cateva minute, la umbra unui copac. Din nou, seara avem parte de un apus superb. Se pare ca vremea a tinut cu noi pe tot parcursul excursiei, fapt care ne bucura si mai mult.

Dupa ce se lasa seara, aprindem un foc pentru a ne praji una alta, si pentru a mai sta la o poveste de seara. O ploaie scurta ne alunga de langa foc si ne trimite in cort pentru a ne odihni. Stingem focul si ne punem la somn. ZZZZzz...!!

Ziua 4

Ne trezim dimineata in jurul orei 10 AM, ne strangem cortul si pornim incet spre drumul care duce in satul Rimetea.

In scurt timp ne abatem de la drum si o luam pe o campie pentru a ajunge la bibiclete. Ne luam bicicletele si ne indreptam spre centrul satului Rimetea.

Bem putina apa rece de munte, ne racorim putin, dupa care ne indreptam spre iesirea din sat unde ne punem si o asteptam pe mama lui Alin care urma sa vina sa ne ia cu masina. In scurt timp ajunge si mama lui Alin cu masina, ne punem bicicletele si rucsacurile in masina si pornim spre Cheile Valisoarei (Cheile Aiudului), aflate la aproximativ 10 km de satul Rimetea, pentru a le face o vizita, daca tot eram aproape. Ajungem in Chei. Ne dam jos din masina cu aparatele la gat si admiram peretii de calcar ai cheilor, frumos aranjate si sculptate. Tragem cateva cadre, ultimele din aceasta excursie, dupa care ne urcam in masina si ne indreptam spre casa.

La intoarcere mai trecem odata prin satul Rimetea si pe langa Coltii Trascaului carora le mai aruncam o ultima privire si lasam in urma o excursie superba pe care am promis ca o vom mai repeta. Cheers!!

Yellow land

2009-05-27T22:59:00.001+03:00

Alin & Violeta

2009-05-26T00:53:00.008+03:00

Heavy night

2009-05-26T00:50:00.002+03:00

Scumpe vrabiute

2009-05-25T18:33:00.003+03:00

Copilarie ascunsa

2009-05-18T23:00:00.004+03:00

Daniel si Razvan. Scumpii mei verisori. Doi copii care traiesc o copilarie ascunsa, o copilarie departe de toata tehnologia care ne inconjoara zi de zi, departe de internet si aglomeratia oraselor, o copilarie fara profil de hi5 sau id de messenger pe care le are aproape orice persoana cu acces la internet, si nu numai, o copilarie izolata si parca neschimbata de ani de zile, si totusi, o copilarie vesela, plina de viata si de zambete. De fiecare data cand merg la Maguri, imi gasesc verisorii mereu la joaca, "conducand" masinuta cumparata acum cativa ani, fara o roata, sau plimband bicicleta cea ruginita si indoita, sau pur si simplu fugind unul dupa celalalt si razand fara nici un motiv, toate aceste lucruri care poate pentru un copil de la oras, un copil rasfatat care plange cateva secunde si se alege cu ce vrea, nu ar mai fi existat, dar care pe Daniel si Razvan inca reusesc sa ii binedispuna si sa ii faca sa se bucure in fiecare zi de ele. De multe ori stau si ii privesc cum se joaca si ma intreb oare de ce sunt atat de tristi si demoralizati copiii din ziua de azi? Viata este foarte frumoasa si plina de veselie, si...desi poate pare putin ciudat, un foarte bun exemplu sunt micutii mei verisori si multi alti copii asemenea lor, care de ani de zile isi traiesc copilaria tot pe aceleasi meleaguri, si se bucura in fiecare zi de aceleasi lucruri, pe cat de mici pe atat de semnificative pentru ei. Si atunci imi spun... Isn't this life just wounderful?

Marisel 26 Aprilie

2009-04-28T22:53:00.003+03:00

Imbracaminte de primavara

2009-04-26T11:33:00.005+03:00

Dealurile din apropierea satului Luna de sus.

Vatra Dornei 10 - 11 Aprilie

2009-04-17T13:51:00.004+03:00

Din nou la Vatra Dornei, dar de data asta cu biclele. O excursie de nici macar doua zile, din pacate, motiv pentru care ma voi limita la cateva randuri. Vineri 10 Aprilie, ora 7:30 AM. Punem biclele in masina si pornim. In scurt timp rasare soarele. Afara era foarte cald si eram fericiti ca vom prinde vreme buna si ne vom putea da pe traseul de downhill/freeride special amenajat, de la Vatra Dornei. Gresit!! Ajungem in Vatra Dornei. Ne gasim repede cazare. Vremea parea buna, dar in scurt timp a inceput incet ploaia. Ploua marunt si din cand in cand se mai si oprea pentru a ne mai da noua sperante ca ne vom putea da cu bikeurile. Eu cu Alin ne schimbam si ne pregatim sa plecam pe traseu, cu toate ca era deja ud pe jos. Dar nici de data asta nu am avut noroc. La cateva secunde dupa ce am iesit din casa a inceput sa ploua foarte zdravan. In halul asta chiar nu aveam de gand sa ne dam pe traseu. Ne intoarcem in camera si ne incepem lunga plictiseala. Era deja seara si ploua incontinuu. Ne punem sa dormim. Dormim...dormim...dormim...iar dupa un somn lung ne trezim. Afara inca ploua. Ne era deja clar ca nu ne vom mai putea da cu bikeurile, motiv pentru care am si hotarat sa plecam acasa. La ora 3 pornim din Vatra Dornei cu un oarecare regret ca nu am reusit sa "testam" traseul respectiv. Vremea nu a tinut cu noi din pacate, si asta e, dar speram ca data viitoare vom prinde soare.

Solitude

2009-04-17T13:44:00.001+03:00

Despre primavara

2009-04-12T11:46:00.002+03:00

Marisel 21 Martie

2009-03-30T14:25:00.007+03:00

Tarnita 15 Martie

2009-03-18T15:37:00.001+02:00

Cheile Turzii 14 Martie

2009-03-18T15:29:00.003+02:00

Sambata 14 Martie. O zi frumoasa de primavara. Ma trezesc dimineata in jurul ore 10. Afara era un soare puternic si un senin cum de mult nu am mai vazut. Il sun pe Alin si ii propun sa facem o plimbare cu biclele pana la Cheile Turzii. Spus si facut. Ma imbrac, si ma indrept incet spre el. Ajung la Alin dar el nu era gata inca. Trebuia sa isi schimbe roata de pe spate la bicla. Dupa aprocimativ o ora jumate de chinuri cu roata de pe spate si cu reglaje de frane, pornim spre Cheile Turzii. Pe jos era ud deoarece noaptea a nins si inca nu se uscase. Ajungem in padurea Faget de unde aveam de urcat cativa km pe jos. Aici era inca zapada topita pe drum si cu fiecare masina care trecea eram tot mai stropiti. Nu ne mai interesa ca eram murdari sau nu. Oricum nici nu ne gandeam ca vom ajunge acasa curati. Ajungem sus in Faget si de aici ne punem pe biciclete si incepem sa pedalam. Ajungem la jumatatea drumului cand auzim ceva iesind dintr-o curte. Ne uitam in spate. Era un caine extrem de furios care fugea dupa noi. Pedalam cat putem de repede si dupa multe pedale scapam in sfarsit de caine, dar cu o problema la bicicleta lui Alin. Si cum ar fi prea complicat sa va spun despre ce era vorba, va spun doar ca am stat cateva minute bune, aproximativ 30 de minute, pana am rezolvat problema si pana cand am putut porni mai departe. Dupa aproximativ 25 km ajungem in sfarsit in Cheile Turzii, dar in spatele Cheilor. Aici era mult noroi si umezeala, dar nu prea mai conta. Ne hotaram sa trecem prin Chei ca sa ajungem in fata si pentru a ne putea continua drumul de acolo, inapoi spre Cluj dar prin alt loc, pe soseaua principala de data asta. Intram in Chei. Soarele nu mai batea decat pe crestele Cheilor, era foarte frumos. Ne oprim, tragem cateva cadre dupa care ne continuam drumul pe o poteca foarte ingusta si plina de bolovani alunecosi. In unele portiuni mai era inca destul de multa zapada si trebuia sa avem grija pe unde calcam, fiind si cu bicicletele dupa noi, ne era mult mai greu, si in momentul acela chiar nu vroiam sa facem baie in raul care traverseaza Cheile, dar cunoscand deja poteca din Chei, nu am avut probleme si am traversat portiunile cele mai grele fara nici o problema. Ne oprim la mijlocul Cheilor pentru a admira si pentru a poza un colt de stanca cuprins de lumina soarelui. Era superb, dar din pacate nu putea pierde mult timp deoarece trebuia sa ajungem si inapoi in Cluj. Iesim din Chei si de aici incepem sa urcam pe un drum de tara, plin de noroi si mizerie, care ne ducea spre soseaua principala. Murdari si stropiti din cap pana in picioare, ajungem in cele din urma la sosea. De aici ne asteptau inca 25 de km pana in Cluj. Urcam pe jos aproximativ 3 km, deoarece, Alin avand probleme la bicla nu putea urca pe ea. Afara se intuneca deja. Eram destul de obositi dupa atata urcat pe jos. Am parcurs pana acum 30 si ceva de km, din care aproximativ 10 i-am urcat pe jos cu bicicletele dupa noi, si nu e tocmai relaxant sa tragi bicicleta dupa tine atatia km. Se termina panta si ne punem pe biciclete, dar nu pentru mul timp. Alin are iarasi probleme la bicicleta. Era deja intuneric. Il ajut pe Alin cu lumina sa isi rezolve din nou problemele dupa care continuam drumul, dar din nou nu pt mult timp. Bicicleta lui Alin era nesimtita si chiar nu ne lasa sa ne parcurgem drumul linistiti. Orice ii facea, se strica la loc in scurt timp. Atunci am renuntat si am chemat pe cineva dupa noi. Din pacate nu am reusit sa ne parcurgem tot drumul pe biciclete dar a fost o "plimbare" foarte placuta cu toate ca am avut atatea probleme.

Maguri 27 Feb. - 1 Martie

2009-03-16T16:03:00.005+02:00

27 Februarie 2009, ne pregatim pentru prima excursie la Maguri din acest an, si in acelasi timp, probabil si pentru ultimul ride cu placa din acest sezon, din pacate. Pornim Vineri dupa-masa. Trebuia sa ne grabim putin deoarece nu stiam cum e drumul, si nu vroiam sa ne trezim cu tot felul de surprize neplacute. Ajungem jos in satul Racatau, pana aici totul bine si frumos, dar "aventura" abia de aici incepe. Cu cat urcam mai sus cu atat zapada de pe drum era tot mai mare. Nu dupa mult timp incepem sa avem probleme, masina nu mai urca. Ne oprim, punem lanturile si ne continuam
drumul, mult mai linistiti, dar nu pentru mult timp. In fata noastra aveam o dacie care urca si ea, iar in fata daciei se iveste de dupa o curba un camion care cobora pe drum. Drumul era destul de ingust si nu stiam daca vom incapea. Camionul trage pe dreapta dar tot era foarte putin loc. Cei din fata noastra incearca sa treaca pe langa camion dar nu reusesc. Masina le ramane blochata in zapada. Ne dam jos din masina si mergem sa ii impingem. In timp ce le impingeam dacia, din cauza drumului alunecos, masina aluneca in lateral si se lipeste de camion. Era problema. Afara incepea sa se intunece, iar noi nu eram nici la jumatatea drumului. Dacia nu se putea misca, camionul nici asa, iar noi stateam si asteptam sa se rezolve cumva problema. Dupa mai mult de 30 de min de certuri intre cei doi soferi, ne punem toti cei care eram acolo in jurul daciei si o tragem de langa camion pentru a putea trece. Dacia a trecut, desi putin indoita in zona in care s-a lovit de camion, din a doua incercare a reusit. Urmam noi, dar noi deja stiam cum trebuie sa procedam. Fara graba, trecem si noi si ne continuam drumul fara probleme pana sus. Ne apropiem de cabana. Aici zapada era atat de mare incat masina nu vroia sa miste de pe loc, cu toate ca impingeam trei persoane si aveam si lanturile puse. In nici un caz pe acolo nu puteam inainta. Dam inapoi si incercam pe alt drum. Prima incercare o ratam, sau mai bine zis, Paul o rateaza deoarece doar el era in masina. Noi asistam cu impinsul. Mai incearca Paul de cateva ori dar degeaba. Masina nu vroia sa urce. Era noapte deja si batea un vant foarte zece. Lasam masina la aproximativ 200 de metri de cabana si
continuam sa urcam pe jos, cu toate bagajele in mana, dar...intr-un final ajungem cu bine la cabana, si asta conteaza. Ne instalam, ne schimbam, facem focul, mancam, povestim, glumim, ascultam muzica, si bineinteles, ne punem sa dormim, cel putin teoretic vorbind, practic nu prea, cel putin eu si Alin, Raul si Paul dormeau fara nici o problema. Asteptam sa vina ziua urmatoare pentru a ne da cu placa. La 6:30 AM ne suna alarmele de la telefoane, mie si la Alin. Vroiam sa ne trezim pentru a prinde rasaritul si a face cateva poze. Ne ridicam din pat, ne echipam si pornim prin sat. Afara era innorat si stiam ca nu vom prinde nici un rasarit, dar cu toate astea ne-am plimbat cateva ore prin frig si zapada, am tras cateva cadre dupa care ne-am intors la cabana. Paul si Raul inca dormeau. Ii trezim si pe ei si dupa ce mancam si ne incalzim putin, ne luam placile si ne incepem ziua. Inarmati cu o lopata, pornim in cautarea unui loc bun pentru a face o rampa. In scurt timp gasim locul si ne apucam de treaba. Dupa aproximativ o ora, rampa era gata. Incepem sa ne dam. Ne dam cateva ore pana cand cade Paul si se loveste la mana. Nu se mai putea da. Ne ducem inapoi la cabana. Pentru Paul distractia cu placa s-a cam terminat, din pacate. Dupa ce ne uscam si mancam putin, eu cu Alin ne luam placile si ne ducem, de data asta, undeva mai aproape de cabana si facem o alta rampa pentru a ne mai da pana mai spre seara. A doua seara ne punem mai repede la somn deoarece eram mai obositi si de data asta reusim sa si adormim. Ne trezim dimineata intr-un frig crunt. Focul s-a stins repede dupa ce am adormit noi si pana dimineata s-a racit foarte tare in cabana. Ma apuc repede sa fac focul pentru a ne putea incalzi. La ora 2 aproximativ era planuita plecarea. Trebuia sa facem ceva pana atunci. Din nou luam lopata cu noi si ne apucam de facut cea mai mare rampa de pana acum. Ideea era ca rampa sa ne arunce peste un drum si peste un gard. Era o saritura destul de mare. Dupa doua ore, o facem si pe asta. Urma sa o testez, eu fiind singurul care s-a dat pe ea. Imi placea enorm, parca zburam pur si simplu. Era un sentiment minunat, dar din pacate trebuia sa ne pregatim de plecare. Mi-am incheiat sezonul cu niste sarituri reusite si asta ma face sa ma simt bine. Acum nu ne mai ramane decat sa asteptam sa vina iarna urmatoare, si promitem ca o sa o facem si mai lata (rampa), si la propriu si la figurat.

Vatra Dornei 13 - 15 Februarie 2009

2009-02-22T15:56:00.013+02:00

Ninsoare, zapada, excursie, snowboard, partie, prieteni, telescaun, distractie. Toate intr-un cuvant, Vatra Dornei.
Ne pregatim pentru a 4-a oara sa mergem la Vatra Dornei. Cu cateva zile inainte de plecare, ne gandeam daca ar trebui sa ne punem placile de snowboard sau nu, deoarece nu era zapada. Dar totul s-a schimbat in ziua de joi, cand a inceput sa ninga atat de tare incat deja ne gandeam ca s-ar putea sa avem probleme pe drum, din cauza zapezii, dar din fericire, nu am avut nici o problema mai serioasa. Pornim in dimineata zilei de Vineri 13. La 5:30 AM ajunge Paul la mine. Il luam si pe Alin si pornim spre Alex. Ajungem in Dezmir unde si intampinam o mica problema din cauza zapezii. Masina nu mai vroia sa urce. Il rugam pe Alex sa coboare el spre noi pentru ca nu mai puteam inainta cu masina. In scurt timp se rezolva si micuta noastra problema. Ajunge Alex, ne urcam in masina si pornim spre Vatra Dornei. Afara continua sa ninga. Dupa aprocimativ 2-3 ore ajungem in Pasul Tihuta, partea de care ne era cel mai groaza, deoarece cu o seara inainte ne uitam ingrijorati la televizor cum spuneau cei de la stiri ca in Pasul Tihuta se circula foarte greu din cauza zapezii mari. Eram in Pasul Tihuta, zapada era foarte mare intr-adevar, dar nici vorba de blocaje pe drum sau de circulatie ingreunata. Ne continuam linistiti drumul
pana in Vatra Dornei fara nici o problema. Dupa aproximativ 4 ore ajungem in sfarsit. De data asta aveam cazarea asigurata si nu mai trebuia sa ne mai stresam si cu asta. Odata ajunsi, mergem la Diana acasa pentru a ne intalni cu scumpele noastre prietene. In scurt timp ne acomodam si ne simtim ca si acasa. Am povestit si am ras ore intregi pana cand a venit mama Dianei si ne-a aratat apartamentul unde urma sa ne cazam. Am mai stat putin la povesti dupa care s-a facut seara. Deja prima zi din excursie era pe sfarsite si noi nu am testat inca partia. Ne schimbam, ne luam placile si pornim spre partie pentru a ne da macar putin. Ajungem acolo. Partia era pustie, mai erau maxim 10 schiori pe toata partia. Nocturna era pornita doar in partea de jos a partiei, dar cu toate astea ne-am dat si asa cateva ore pana cand s-a stins si ultimul reflector, deoarece nu mai era nimeni, doar noi, si si noi eram deja plictisiti. Ajungem in camera. Ne schimbam, ne spalam, dupa care mergem in vecini (la Diana) la o poveste de seara. Dupa multe povesti si multe minute de ras si de tacere, ne terminam si ultimul pahar de vin, ne terminam si povestile si ne mutam la noi in apartament. Alin si Alex deja dormeau in timp ce Paul, marele bucatar Paul, gatea o minunata supa de galuste la plic, iar eu stateam si ma intrebam oare cand o fi gata supa. Era deja ora 2 noaptea iar noi stateam si mancam supa minunata "facuta" de Paul. Terminam de mancat si ne punem si noi la somn, dar nu inainte ca Paul sa primeasca felicitarile mele pentru supa "gatita". Dimineata avem parte de o surpriza nu tocmai placuta dar fiind ca ar fi prea mult sa povestesc, spun doar ca am avut o mica problema in urma careia a trebuit sa ne mutam la Diana in apartament pentru inca o noapte. Neavand alte solutii, ne luam toate bagajele si tot ce aveam si ne ducem la Diana, care statea in apartamentul de langa cel in care am stat noi. Era sambata, Valentine's day. Ne pregatim sa mergem la partia de la telescaun. Mancam putin, mai povestim putin, ne schimbam si pornim. Ajungem jos la telescaun, ne luam bilete si ne asteptam randul. In scurt timp ne vine si nou randul, si pornim spre inceputul partiei. Dupa 25 de min de admirat peisajul si de rabdat frig, ajungem in sfarsit sus. Aici zapada era mult mai mare decat jos la partie, totul era alb, era foarte frumos. Dupa o scurta pauza in care ne-am dezmortit putin, ne scoatem aparatele si pornim intr-o mica plimbare prin zona pentru a trage cateva cadre. Dupa ce ne incheiem photosession-ul, ne incepem lunga coborare. Zapada era excelenta pentru placa. Coboram intr-un ritm destul de alert. Ajungem jos intr-un final, dupa minute intregi de coborare, iar de aici ne indreptam spre cealalta partie, partia Parc. Cu toate ca eram putin obositi, am mai facut cateva ture si aici, dupa care "gata cu snowboardul pe ziua de sambata" si ne indreptam spre "casa". Ajungem la Diana acasa, facem un dus, mancam putin, stam la povesti, ne bucuram impreuna cu fetele de valentine's day, ne uitam la tv si bineinteles, intr-un final ne punem sa dormim. Ne trezim dimineata dupa o noapte nu tocmai grozava, din punctul meu de vedere, deoarece nu cred ca am dormit mai mult de 2 ore in noaptea aceea si am avut si o durere de cap groaznica, dar ma bucuram ca a trecut in sfarsit noaptea. Ma ridic din pat, beau un medicament si in scurt timp imi trece durerea de cap. Eram "ca nou". Era Duminica, ziua plecarii. Plecarea era planuita seara, deci mai aveam o dupamasa intreaga la dispozitie sa facem ce vrem.
Ne ducem din nou sus la telescaun, unde improvizam o rampa si sarim ore intregi pana cand ne plictisim. Dupa multe sarituri si cazaturi, ne facem cateva poze, mai tragem si cateva cadre si pornim din nou pe partie in jos. Trebuia sa ajungem la Diana sa ne schimbam, sa ne spalam, si sa ne pregatim de plecare. Ajungem la Diana. Dupa un mic dus ne pregatim incet bagajele. Cu putin inainte de ora 7, ora stabilita pentru plecare, ne luam ramas bun de la parintii Dianei care urmau sa plece de acasa si le multumim mult pentru tot. In scurt timp ne luam si noi bagajele si tot ce aveam si le ducem in masina. Era ora 7, trebuia sa plecam. Cu un mare regret ne luam ramas bun si de la scumpele noastre prietene, ne urcam in masina si plecam lasand in urma un weekend superb. Acestea fiind spune, mai completam in "carnetelul" nostru cu amintiri inca o pagina pentru a ne aminti mereu de momentele frumoase petrecute alaturi de prieteni.

Cati dintre voi...?

2009-01-18T12:33:00.003+02:00

Cati dintre voi v-ati dorit vreodata ceva ce nu se poate cumpara cu bani? Cati dintre voi v-ati dorit vreodata sa stati dimineata sa priviti soarele cum se strecoara printre nori, lasandu-va cuprinsi de linistea si de lumina delicata a
diminetii? Cati dintre voi v-ati dorit vreodata sa stati noaptea in iarba sa priviti stelele si sa va puneti cate o dorinta la fiecare stea cazatoare pe care o vedeti? Cati dintre voi v-ati dorit vreodata sa prindeti in palma un fulg de zapada si sa il intrebati de unde vine si de ce? Cati dintre voi v-ati dorit vreodata sa priviti lumea de sus in jos, de pe culmile celor mai inalti munti, nu doar de jos in sus cum o privim in fiecare zi? Cati dintre voi v-ati dorit vreodata sa ascultati linistea? Cati dintre voi v-ati dorit vreodata sa stati deasupra norilor si sa va lasati cuprinsi de infinitatea cerului, sa va desprindeti de acele betoane ale orasului printre care traim in fiecare zi? Cati dintre voi v-ati dorit vreodata sa va impingeti limitele la maxim, sa vedeti pericolul in fata ochilor, pentru a simti ca
traiti cu adevarat? Cati dintre voi v-ati dorit vreodata sa radeti si sa va bucurati de cele mai nesemnificative lucruri, alaturi de cei mai buni prieteni? Cati dintre voi v-ati dorit vreodata ceva ce nu se poate cumpara cu bani? Si totusi, cati dintre noi gandim asa?

Vatra Dornei 27-30 Decembrie (we just love it)

2009-01-15T22:10:00.014+02:00

Dupa nici macar o saptamana de la prima excursie, ne-am spus din nou ca vrem la Vatra Dornei. Parca ne-am indragostit de acel loc si vroiam neaparat sa mai mergem. Spus si facut.

27 Decembrie, ora 5:30 AM. Ma trezesc pentru a ma pregati de plecare, plecarea fiind planuita in jurul orei 6, 6 si ceva. Ajunge Paul cu masina, punem ce aveam de pus si plecam sa il luam pe Alex, de data asta fiind doar eu cu Paul si cu Alex. Ajungem in Someseni si il sun pe Alex pentru a-l folosi pe post de GPS, el locuind in Dezmir, nu stiam unde sta. Il tin cateva minute la telefon, imi explica frumos, dupa care ajungem unde trebuia. Il luam si pe el si pornim din nou spre Vatra Dornei. Afara era o liniste apasatoare, o liniste de dimineata care in scurt timp si-a facut
prezenta si in masina. Stateam in liniste in masina, mergeam pe un drum drept care parca nu se mai termina, ascultam piese de la Bon Jovi sau Dire Straits (printre altele) si priveam soarele cum rasarea din spatele muntilor, chiar in fata ochilor nostri. Era un sentiment foarte placut. La ora 9:30 AM, ajungem in Pasul Tihuta, dar de data asta, nu am mai fost dezamagiti. Totul era alb exact cum vroiam eu sa fie. Eram fericiti ca ne vom putea da cu placa pe zapada buna. Ne oprim sa facem cateva poze, cateva, si pornim din nou la drum, eram nerebdatori sa ajungem. Cu cat ne apropiam de Vatra Dornei mai mult cu atat zapada era tot mai mare. La aproximativ ora 10:30 AM ajungem in Vatra Dornei. Aici se circula destul de greu din cauza zapezii de pe drum, dar era bine. Asta vroiam sa gasim si asta am gasit, multa zapada. Acum urma partea mai dificila, sa gasim locuri de cazare, dar la urma urmei s-a dovedit a nu fi chiar asa greu. Din a doua incercare am si gasit cazare. Eram in Vatra Dornei, era zapada multa, am gasit si cazare, altceva nu ne mai trebuia, era excelent. Trebuia doar sa asteptam pana la ora 12 pentru a se elibera camera. Ce sa facem? Vine Paul cu o idee, sa mergem sa mancam ceva. Era buna ideea. Mergem la pensiunea Katerina deoarece, din spusele lui Paul, era buna mancarea acolo, nu ca ar fi mancat el si in alta parte dar...whatever. Comandam, asteptam, ne serveste, mancam, platim si plecam spre Hotelul unde urma sa ne cazam. Ajungem la Hotel, ne ducem toate bagajele in camera si stam putin sa ne odihnim, sau mai degraba sa se aseze mancarea, ca obositi nu aveam de la ce sa fim. Dupa ce stam cateva minute, ne pregatim sa mergem pe partie. Ajungem acolo si pur si simplu nu ne venea sa credem cata lume era. Jos la partie stateau oamenii exact ca si in autobuze cand e aglomeratie. Erau extrem de multi turisti, jos la partie. Pe partie nu erau chiar asa de multi oameni, iar partia fiind lata se putea schia destul de bine. Ne strecuram si noi prin multimea de oameni si incepem sa ne dam. Zapada era excelenta pentru placa, mergea de minune. Ne-am dat ore intregi pana am obosit si ne-am
intors in camera sa mancam si sa ne odihnim putin, fiindca seara, cum ne-am obisnuit, trebuia sa iesim in oras. Am vazut o scena jos la partie si am aflat ca in fiecare seara mixa un DJ pe scena. Foarte bine, acolo mergem. Mai bine nici nu puteau amplasa scena. Lume multa, distractie, muzica, vin fiert si sporturi extreme, toate astea chiar jos la partie unde era scena. Era o atmosfera de distractie, de vacanta, era super, toata lumea se simtea bine si profita de zapada de la Vatra Dornei. Dupa putina distractie ne intorcem in camera si intr-un final adormim. A doua zi vroiam sa mergem sa vedem cum e si partia de la telescaun, partia Dealu Negru care are aproximativ 3 km. Vroiam neaparat sa ne dam. Ne trezim, ne facem treburile de dimineata si pornim spre telescaun. Ajungem la telescaun si dam de o coada de cel putin 20 metri. Si aici ca si la cealalta partie era plin de turisti. Ne punem si noi in rand si asteptam. Dupa aproape o ora ajungem sa ne urcam si noi pe telescaun, in sfarsit. Afara era senin, era destul de frig dar eram imbracati bine si nu aveam probleme. Dupa mai mult de jumatate din distanta, ajungem deasupra brazilor si puteam admira peisajul uluitor care se vedea din acea zona. Am mai fost si data trecuta cu telescaunul dar atunci am prins o vreme mai putin favorabila pentru a putea admira peisajul. Stateam si ne uitam cat de frumos poate sa fie, faceam poze incontinuu, desi nu puteam face cum vroiam, din cauza pozitiei in care stateam pe telescaun, continuam sa fac, era prea frumos totul. Ajungem sus de unde ni se deschide o panorama absolut superba. Vedeam la zeci de kilometri distanta,
muntii din departare acoperiti complet de zapada, casele pierdute si rasfirate pe dealuri, orasele din vale, totul era atat de clar. De mult nu am mai vazut un asa peisaj si imi era dor, chiar imi era dor. Am facut cateva poze, ne-am pus placile in picioare si am inceput sa coboram. Ajungem jos dupa 3 km. Nu am mai coborat niciodata cu placa pe o partie atat de lunga. Desi au fost doua portiuni unde a trebuit sa ne dam placa jos din picioare, a fost excelent. O tura a fost destul, deoarece coada era tot mai mare si nu mai aveam chef sa mai stam inca o ora. Ne ducem pe cealalta partie si ne mai dam acolo cat ne mai dam. Dupa scurt timp ii dau placa la Alex si eu cu Paul mergem sa mancam ceva. Se apropia seara. Imi iau placa inapoi de la Alex si mergem din nou pe partie sa ne dam. Deja era seara si s-a aprins
si nocturna. Noaptea era mai ok decat in timpul zile, sau cel putin noua ne placea mai mult. Ne dadeam cateva ture cu placa, ne mai opream jos la partie, unde era scena, mai ascultam putina muzica, mai serveam cate un vin fiert, mergeam din nou pe partie si tot asa. Era excelent. Ne simtim bine cateva ore dupa care mergem in camera sa ne odihnim pentru ca ziua urmatoare ne astepta o zi grea pe mine si pe Paul, dar mai mult pe Paul. Ne propunem ca dimineata la ora 7 sa pornim si sa urcam pe jos, pe partia mare, pana sus, deoarece telescaunul nu functiona numai de la ora 10 iar noi vroiam sa fim primii care testeaza partia in ziua aceea. Se face dimineata si ne suna telefoanele. In prima faza le oprim si ne punem inapoi sa ne culcam, si eu si Paul, dar cu toata groaza si lenea pe care o aveam, ne trezim si ne
pregatim de plecare. Ajungem la telescaun, era pustiu, nu era nimeni, doar noi si linistea de dimineata. Incepem sa urcam. Dupa nici 200 metri facem prima pauza, trebuia sa imi dau geaca jos ca altfel transpiram si pe urma imi era frig. Pornim din nou, dar dupa alti 200 metri Paul din nou vrea pauza. Era obositor sa urcam cu placile dupa noi, imbracati gros si si pe o ninsoare destul de puternica. Paul vroia sa renuntam, dar nu aveam cum sa renuntam cand noi nu am urcat nici macar 1 km. Dupa alte cateva sute de metri il las pe Paul sa se odihneasca putin pana fac eu cateva poze. "Gata Paul? Urcam?", si am continuat sa urcam pana cu aproximativ 500 m inainte de inceputul partiei. Aici ne tragem sufletul cateva minute dupa care ne incepem coborarea. Zapada era neatinsa de nimeni, nici macar urmele noastre nu se mai vedeau, deoarece ningea destul de bine si se acoperisera repede. Eram primii care se dau pe partie in ziua aceea. Ajungem jos putin dupa ora 10 si deja era coada la telescaun. Ne luam placile in mana si pornim spre hotel pentru a ne odihni putin. Dupa putina odihna, repetam in mare parte itinerarul din seara trecuta. Mergem pe partie, ascultam muzica, bem un vin fiert, ne distram si tot asa pana aproape de ora 12 noaptea. A patra zi era planuita plecarea, nu mai puteam sta deoarece era deja Marti iar Miercuri noaptea era revelionul. Ne trezim dimineata si ne hotaram, eu cu Paul, sa mai mergem inca o tura pe partia Dealu Negru, cea de 3 km, inainte de plecare. Ne strangem din camera, predam cheia si pornim spre partie. Ajungem la telescaun si bineinteles, era coada, dar in fine. Ajungem sus. Vremea era din nou
superba. Am facut si acum cateva poze, poate chiar mai multe decat prima data, deoarece era ultima zi si vroiam sa profit de vremea buna. Cu o oarecare retinere, imi bag aparatul in ghiozdan si ne incepem ultima coborare din excursia asta. Ajungem jos fara prea multe ezitari si ne indreptam spre masina. Era timpul sa plecam. Ajungem la masina, era ora 14:30. Ne schimbam de echipamentul de iarna, ne luam la revedere de la prietenii/ele noastre din Vatra Dornei si pornim spre casa. Cel mai trist lucru dintr-o astfel de excursie este momentul in care te urci in masina si pleci, dar asta ne face sa ne fie tot mai dor de Vatra Dornei de fiecare data cand mergem. A fost o excursie excelenta cam din toate punctele de vedere. Love you guys!! Urmatoarea excursie la Vatra Dornei este planificata exact peste 8 zile incepand de azi. See you there!!

Vatra Dornei 19 - 23 Decembrie

2009-01-04T17:18:00.008+02:00

19 Decembrie 2008. 5:30 AM, alarma de la telefon incepe sa sune. Ma trezesc destul de repede, fara prea multe ezitari deoarece urma sa plecam la Vatra Dornei si nu aveam voie sa mai pierd vremea lenevind prin pat. La ora 6:30 era planuita plecarea noastra, dar cum niciodata, nimic nu se intampla chiar cum se planuieste, am plecat doar la ora 7, bineinteles, nefiind nici o problema. Pornim la drum, un drum de aproximativ 4-5 ore. Eram cu totii inca somnorosi de la trezirea, poate putin cam matinala, din acea dimineata, dar pentru unii totul s-a rezolvat cu cateva minute de somn pe masina. Dupa aproximativ 3 ore, ne apropiem de Pasul Tihuta lasand in urma judetul Bistrita-Nasaud. Ne asteptam sa vedem zapada in acea zona dar nu era aproape deloc, doar cateva petece albe pierdute pe acele dealuri ne mai strecurau cate o speranta ca poate vom gasi zapada la Vatra Dornei. Am trecut de Pasul Tihuta si inca nu vedeam zapada. Ma simteam profund dezamagit de ceea ce se intampla. Am asteptam atat de mult excursia asta. Imi doream enorm de mult sa ma dau cu placa pe partiile din Vatra Dornei, iar acum cand mai aveam cativa km pana la Vatra Dornei, priveam dezamagit pe geam, la petecele de zapada, singure si rasfirate, care acopereau muntii din acea zona, munti pe care eu vroiam sa ii vad doar intr-o singura culoare, un simplu alb. Ma consolam cu gandul ca vom gasi modalitati de a ne distra si fara zapada, deoarece nu aveam de ales. Intr-un final ajungem in Vatra Dornei. Aici sperantele noastre de a mai gasi zapada s-au sfarsit. Nu era zapada aproape deloc, cel putin pentru a se putea schia. Incercam sa ne obisnuim cu gandul ca nu ne vom da cu placa in excursia asta.
Ajungem la pensiune, ne lasam bagajele, stam cateva minute dupa care pornim intr-o mica plimbare pana la telescaun, aflat la 10-15 min de pensiune, pentru a vedea cum e. Ajunsi la telescaun, ne hotaram sa urcam pana sus pentru a admira peisajul, si pentru inca o speranta ca poate vom gasi zapada macar acolo sus. Ne imbarcam si incepem sa urcam. Dupa cateva minute, telescaunul ne ridica mai sus de varful brazilor de unde in sfarsit puteam admira peisajul superb din acea zona. Au trecut 25 de minute si in sfarsit ajungem sus. Era superb, dar in acelasi timp, dezamagitor. Nici aici nu era destula zapada pentru a ne putea da cu placa. Am facut cateva poze dupa care ne-am intors la telescaun pentru a cobora. Ajungem la pensiune destul de inghetati de la frigul rabdat pe telescaun, dar ne incalzim repede. Era deja seara, trebuia sa facem ceva sa nu ne plictisim. Ii sun pe Alin si pe Alex care erau cazati in alta parte si iesim in oras la plimbare. Ne plimbam cat ne plimbam si intr-un final ajungem la un patinuar. Eu si Alex nu ne-am mai dat pana acum pe patine si vroiam sa incercam. Era o ocazie buna, avand in vedere ca ne si plictiseam. Inchiriem niste patine si incepem sa ne dam, cel putin eu si Alin, Alex parca era lipit de margine si nu se putea desprinde, dar nu a durat mult pana cand l-au luat fetele din Vatra Dornei in primire si au inceput sa-l plimbe pe gheata ca
pe un catelus. Avantajul incepatorilor. Dupa aproximativ doua ore de patinat ma dureau deja picioarele de la patine. Atunci am inteles de ce era asa ieftina inchirierea lor. In fine, la urma urmei a fost ok prima seara. In a doua zi, eu cu Alin, ne-am propus sa ne trezim de dimineata si sa mergem sus pe partie in speranta ca vom prinde un rasarit frumos, dar si acum a fost doar speranta. Ne trezim dimineata devreme, in jur de ora 6, si pornim incet spre partie. Partia era inchisa si nu aveam voie sa intram, dar am profitat de intunericul si ceata de afara si ne-am strecurat pe undeva. Ajungem la jumatatea partiei, de aici era tot mai intunecat, nefiind reflectoare ca si la baza partiei. Imi aprind o lanterna si in foarte scurt timp vedem o lumina puternica de jos de la partie indreptata spre noi. Era paznicul de jos. Noi nu il vedeam, vedeam doar lumina, asta insemnand ca nici el nu ne vedea pe noi. Imi sting lanterna si incepem sa urcam mai cu viata cateva minute. Era prea mult de urcat si nu cred ca era paznicul intr-o forma asa buna incat sa ne urmareasca. Ajungem sus la partie. Afara incepea sa se lumineze, a inceput sa ninga, era ceata, cerul era plin de nori, stiam ca nu vom vedea nici un rasarit. Cu toate astea am tras cateva cadre, desi nimic interesant, si am pornit inapoi spre pensiune. In drum spre pensiune vedem un indicator pe care scria "Spre Paintball".
Suna interesant. Nu am stat mult pe ganduri si ne-am dus sa vedem despre ce era vorba. Bineinteles, vroiam sa jucam. La ora 2 am fost prezenti pe terenul de Paintball. Ne-am echipat, am luat armele, am ascultat regulile de joc si am inceput sa ne "vopsim" cu bile, adica am inceput jocul. Ne-au spus cei de acolo ca este un joc in care esentialul este fuga, si este si foarte obositor. Banuiam ca este obositor, dar nu credeam ca in asa masura. Cu toate ca nu pare, paintball-ul este si un joc dureros, cateodata. M-am convins singur dupa ce am incasat o bila exact in varful capului, intr-o zona neprotejata de casca. Dupa o ora de joc eram tot transpirat. Am ajuns la concluzia ca paintball-ul este un joc, pe cat de distractiv, pe atat de obositor. Ne-am terminat distractia. Eram toti nerabdatori sa facem un dush. Ajungem la pensiune, ne mai ocupam timpul cu una alta pana cand se insereaza si pe urma bineinteles, iesim in oras. Prima seara a fost frumos la patinuar, asa ca am hotarat ca mergem si in seara asta. Ne-am dat cat ne-am dat si in a doua seara, iar dupa aproximativ doua ore predam patinele, il conducem pe Razvi la gara, el venind in Vatra Dornei doar pentru o zi, dupa care mergem inapoi la pensiune. A doua seara a fost mai linistita decat prima, cum de altfel e in aproape orice excursie. A treia zi dimineata era planuita plecarea acasa. Ne trezim dimineata si avem parte de o surpriza. Afara era zapada si vedeam lumea cum se indreapta spre partie. Era prea frumos sa nu mai ramanem inca o noapte. Din pacate majoritatea nu puteau sa mai ramana. Am ramas doar eu cu Alex si cu Alin. Ii salutam pe restul, imi duc bagajele in camera la Alex si Alin, deoarece ei erau cazati altundeva, ne imbracam si pornim spre partie. Pe partie era zapada, eram fericiti ca ne putem da cu placa. Partia era excelenta. Cu un nivel de dificultate mediu, si foarte lata, era perfecta pentru oricine. Ne-am dat ore intregi pana cand am obosit si ne-a luat foamea. Ne intoarcem la pensiune pentru a manca si a ne odihni putin. Seara bineinteles, iesim in oras. Mergem la patinuar, dar de data asta doar sa privim, deoarece resursele noastre de bani erau cam limitate. Dupa obisnuita plimbare de seara ne intoarcem in camera si ne punem la TV, dar in scurt timp adormim, deoarece eram destul de obositi. Ne trezim in a 4-a zi de sedere in Vatra Dornei. Mancam putin de dimineta si ne echipam sa mergem pe partie. Pe zi ce trecea ne placea tot mai mult. Ne hotaram sa mai ramanem inca o seara desi nu mai aveam bani numai de cazare, dar noroc cu cardul si
cu mama lui Alin care i-a mai bagat cativa bani pe card si s-a rezolvat problema. Ajungem pe partie. Ne dam si in a doua zi ore intregi pana mai spre seara dupa care ne intoarcem in camera pentru a ne odihni. Ziua urmatoare trebuia sa plecam, si din pacate nu mai aveam bani pentru inca o noapte. Ziua a 5-a. La ora 12 dimineata trebuia sa eliberam camera. Trenul nostru era la ora 3. Dupa o mica conversatie cu doamna de la receptie, Alex a rezolvat sa ne putem lasa bagajele in camera pana la ora 2. Era perfect, ne mai puteam da pe partie cateva ore, fapt care l-am si facut. Starea partiei era si mai buna decat in primele doua zile deoarece a nins in ultima noapte. Cum am mai spus, pe zi ce trecea era tot mai frumos, ne placea tot mai mult la Vatra Dornei, dar din pacate acum chiar nu mai puteam sta. Ne indreptam spre gara la ora 2 jumate, cumparam bilete si asteptam trenul. Afara ningea foarte tare si tot orasul s-a facut alb in cateva minute, iar noi nu intelegeam de ce trebuie sa ninga exact cand plecam noi. Trenul nostru ajunge in gara. Ne urcam in el cu un oarecare regret ca parasim Vatra Dornei, dar cu bucuria ca macar am fost si aici si ne-am distrat. Evident, vroiam sa mai revenim in Vatra Dornei cat de curand. A urmat acel gen de calatorie cu trenul in care doar inchizi ochii si te trezesti acasa. Am inchis ochii si ne-am trezit in Cluj. Pot sa spun ca a fost una dintre cele mai
excelente excursii pe care le-am facut in ultima vreme. Ii salut pe toti din Vatra Dornei si sper sa ne vedem cat de curand pe partie!!

Living in a dream - Masivul Vladeasa

2008-11-26T14:04:00.011+02:00

Cat de frumoasa poate fi o mare de nori albi? Cat de frumos poate fi sa stai sa privesti acea mare? Ce sentimente te cuprind in acele clipe de plutire? Imi doream de foarte multa vreme sa aflu un raspuns la aceste intrebari, dar nu stiam cand si unde se va intampla. Ne-am hotarat sa facem Duminica o plimbare pana la cabana Vladeasa, aflata la 1430 m altitudine, in masivul cu acelasi nume, Masivul Vladeasa, un loc cu o splendoare aparte, un loc care pur si simplu iti taie rasuflarea, un loc absolut minunat in care aveam sa aflu raspunsul la acele intrebari care ma framantau.
La aproximativ ora 2 pornim din Cluj pe drumul spre Oradea. Vremea nu parea ca tine cu noi, dar cu toate astea noi eram optimisti. Dupa aproximativ 65 de km cotim la stanga si ne continuam drumul prin satul Bologa pana ajungem in satul Sacuieu. De aici lasam in urma asfaltul si o luam la dreapta pe un drum forestier. Mai aveam de urcat inca 10 km dupa cum arata indicatorul de la intrarea in Sacuieu. Drumul era foarte rau si in unele locuri foarte abrupt. Ajungem la jumatatea drumului si ne oprim pentru a se mai raci motorul la masina. Deasupra noastra nu vedeam decat o
ceata foarte densa care parca punea capac padurii. Pornim din nou la drum si dupa scurt timp intram in ceata pe care am vazut-o de mai jos. Era minunat sa vedem in stanga si in dreapta noastra padurea cu brazii ei inalti si ceata care se strecura printre ei. Dupa cateva minute, padurea se termina si iesim pe un platou, era platoul din zona Cabanei Vladeasa de unde, in zilele insorite se poate admira un peisaj superb, dar noi nu vedeam nimic decat ceata. Trebuia sa asteptam sa dispara ceata, altceva nu aveam ce face. Dupa scurt timp, asteptarea noastra se parea
ca da roade. Pot sa spun ca muntele mi-a daruit ceea ce imi doream de foarte mult timp. Vedeam cum se lasa repede ceata sub nivelul nostru si cum acea mare de nori pe care o asteptam de atata vreme a inceput sa se contureze chiar in fata ochilor mei. Nu imi venea sa cred ce vad, eram cuprins de tot ce se intampla, ma incercau niste sentimente care pur si simplu imi taiau respiratia si glasul. Aparatul nu se mai oprea din declansat, faceam poze intr-una. Am ramas fara cuvinte si vroiam sa inghet acele momente de vis cu ajutorul aparatului, altfel nu cred ca puteam, desi, si asa sunt doar pozele, sentimentele au ramas la mine. Am vrut sa aflu raspunsul la acele intrebari, si le-am aflat in acea zi. Am trait intr-o poveste, intr-un vis, am plutit si am simtit ca zbor, toate in acea zi. Nimic nu se poate compara cu acele sentimente care ti le ofera natura, acea liniste interioara care te cuprinde de fiecare data cand privesti un peisaj, acele mici detalii care te fac sa zambesti ori de cate ori le privesti, acea lumina calda si fina de la apus sau rasarit, acele culori superbe de toamna, totul. E minunat sa te lasi cuprins de minunatiile naturii. Desi am fost numai odata pana acum, pot sa spun ca Masivul Vladeasa e o zona absolut superba, o zona in care natura iti poate oferii in fiecare clipa ceva nou, ceva senzational, acel ceva care sa te lase fara cuvinte, cum de altfel iti pot oferi multe alte locuri din natura. Natura e cel mai de pret lucru pe care il poate avea omul, si totusi cati dintre noi se gandesc la asta? Hai sa protejam natura si sa ne bucuram de ea si de toata splendoarea si frumusetea ei, si sa incercam sa nu o distrugem.

Maguri 1 Noiembrie

2008-11-22T03:07:00.003+02:00

Pentru a 5-a oara anul acesta, pentru mine, am ales destinatia Maguri, dar de data asta doar pentru o zi de ride. De cand mi-am facut alta bicicleta am inceput sa ne plimbam tot mai mult pentru a cauta locuri pe unde sa ne dam, si vom continua sa cautam locuri noi si frumoase si asta imi place enorm la hobby-ul asta pe care il am. Sunt tot timpul in natura cautand de fiecare data o noua provocare, un nou paisaj, un nou loc, ceva diferit decat ceea ce vad in fiecare zi, ceva nou, si poate asta ma va motiva sa continui sa practic acest sport. Imi place mult, chiar imi place, fiind ca e absolut minunat sa poti sa faci ceea ce mai demult iti parea atat de greu de realizat. Ok, trecand peste micuta paranteza de mai sus, ne pregatim sa plecam la Maguri. Vremea era frumoasa. Desi am pornit cam tarziu din Cluj, si am mai si pierdut vremea pe drum, am reusit sa ajungem sus in Maguri chiar inainte sa apuna soarele. Mai aveam aproximativ o ora pana cand se intuneca si noi eram inca sus in Maguri, de unde trebuia sa ne luam bikeurile si sa coboram. Facem cateva poze, nu multe deoarece eram in criza de timp, doar asa sa nu plecam de acolo cu cardul chiar gol, ne luam bikeurile si pornim cat mai repede pentru a profita de lumina, deoarece cu ochelarii pe ochi se intuneca mult mai repede, si nu e tocmai placut sa cobori cu viteza pe un drum forestier fara sa vezi prea multe in fata, nu de alta dar am mai patit si am cam avut emotii. In fine, incepem sa coboram, lasand-ul pe Misu in spate, care cobora cu masina. Nu dupa mult timp de la pornire, ajungem la o portiune de coborare de aproximativ 500 de metri fara nici o curba. Prindem viteza mare, drumul era foarte rau si cu multe pietre si gropi. E foarte solicitant sa ti bicicleta sub control pe un drum asa de rau si la asa viteza. Pe la jumatatea acelei portiuni au inceput sa imi amorteasca mainile si picioarele de la asa multe zguduituri in viteza, dar nu vroiam sa ma opresc, era prea frumos sa ma opresc. La sfarsitul acelei portiuni ne oprim pentru a ne dezamorti. Abia imi mai miscam degetele, dar in scurt timp a inceput sa imi curga iarasi sangele prin degete si mi-am revenit. Mai aveam aproximativ trei sferturi din drum de coborat, de data asta fara oprire, asa ne-am gandit ca va fi, dar nu a fost asa. Pornesc primul, Alin porneste chiar in spatele meu, eram unul langa altul dar nu il vedeam, eram prea concentrat la drum, la fiecare miscare pe care o faceam, la fiecare pietricica, la fiecare curba. Pe la jumatatea drumului ma uit in spate, Alin nu era nicaieri. Probabil a ramas mai in spate. Ma opresc si il astept in jur de 1 min dar nici vorba
sa apara. Ceva nu era in regula. Ma intorc si incep sa urc, dar Alin tot nu aparea. Atunci m-am gandit ca poate m-a depasit in ceva curba si nu l-am observat probabil pentru ca eram foarte concentrat sa vad ce se petrecea pe drum, fiind ca lumina era foarte slaba. Am inceput sa cobora iarasi, era foarte mult noroi, pedalam cat de tare puteam pentru a-l ajunge din urma, dar tot nimic. M-am oprit din nou si am inceput iarasi sa urc. In timp ce urcam, am vazut o masina venind pe drum in jos. Am oprit-o si l-am intrebat pe sofer daca nu a vazut un baiat cu o bicicleta mai sus. Mi-a spus ca a vazut un baiat cu o bicicleta mai sus care incerca sa sune pe cineva.
Atunci m-am mai linistit deoarece stiam ca nu e nimic grav si probabil are doar ceva probleme la bicla. Continui sa urc pana cand ma intalnesc cu Alin si Misu care coborau cu masina. Am aflat ca la Alin i s-a stricat bicla si nu a mai putut cobora. Eram putin nervos deoarece era deja cam intuneric, mai aveam cam jumatate de drum de
coborat si am si intrerupt coborarea de 3 ori pana acum, ceea ce nu e chiar asa placut la un ride. Eu imi continui coborarea cu bicicleta, dar de aici incolo singur. Pe ultima portiune a drumului era cel mai mult noroi si trebuia sa ma grabesc pentru a nu ma prinde noaptea pe drum, dar cu toate astea a fost cea mai super portiune din tot drumul (imi pare rau Alin ca ai ratat asa ceva). Simt din nou cum imi amortesc si aici mainile dupa atata coborare, dar inca ma pot tine. Ajung intr-un final la capatul coborarii, afara era deja intuneric. Mai aveam de mers
aproximativ 1 km pana in satul Racatau, unde urma sa ii astept pe Misu si Alin. Ajung in sat, imi las bicicleta jos si ma uit la ea, pe urma ma uit la mine si ma uimesc. Nu stiu daca am mai fost vreodata asa de murdar cum eram atunci. Bicicleta era pur si simplu toata maro, toata. Casca mea la fel, ochelarii la fel, ghiozdanul la fel, si bineinteles si eu la fel. Peste tot eram stropit cu noroi, dar cu toate astea, a meritat, chiar a meritat. Cu cat esti mai murdar la final cu atat e satisfactia mai mare. Dupa aproximativ 30 de minute au ajuns si Misu cu Alin. Imi pun bicla pe masina si pornim spre casa. A fost o experienta extraordinara, si o zi
frumoasa, pe cat de murdara pe atat de frumoasa.......ma rog, nu chiar.

Marisel 25 Octombrie

2008-11-02T01:20:00.004+02:00

Marisel, 15 km coborare plus inca alti 40 de km de pedalat. Cam la asta sa rezumat ziua de 25 Octombrie. Ne-am propus cu cateva zile inainte sa mergem undeva la ride cu bikeurile. Am ales Mariselul. Stiam ca e o zona superba si sunt si destui km de coborat, fapt pe care il si urmaream in mare parte. Stiam de un drum forestier destul de rau pe care greu se poate merge cu masina si initial pe acolo ne-am gandit sa coboram, dar ne-am razgandit in timp ce urcam cu masina spre Marisel, pe un alt drum, si am zis ca mai bine coboram pe unde am si urcat, era mai sigur, stiam drumul, l-am vazut si stiam ca nu ne asteapta surprize la coborare, cel putin din cate am vazut noi, evident ca puteau aparea surprize oricand, dar in fine. De data asta am preferat sa avem o coborare mai lunga si in viteza, decat una zguduitoare si probabil mai scurta. Ajungem sus in Marisel. Stam cateva minute, facem poze,
mancam putin, ne verificam bikeurile si ne pregatim de plecare (eu cu Alin pe biciclete, Misu cu masina). Dupa scurt timp, incepem in sfarsit sa coboram.........si coboram........suntem la jumatatea drumului si coboram cu
viteza, era superb.......coboram in continuare......inca tot coboram.....si intr-un final se termina si coborarea, ajungem la drum drept.
Am stat si m-am gandit, cat de frumos poate fi acel sentiment care te cuprinde intr-un astfel de ride, si in mai toate ride-urile de altfel. E absolut minunat. Esti in natura si faci ceea ce iti place, simti viteza, ,simti si auzi vantul care trece incredibil de repede pe langa tine, sau tu pe langa el, simti adrenalina, traiesti intens fiecare secunda, e un sentiment care nu se poate exprima in cuvinte, cum de altfel sunt cam toate sentimentele. A absolut superb.
Am ajuns jos, il salutam pe Misu, care pleaca inainte cu masina, iar noi ne continuam drumul pe biciclete, inca aproximativ 40 km. Dupa aproximativ o ora jumate, poate chiar doua, ajungem acasa, se facuse deja intuneric. Eram putin obositi deoarece nu am mai facut asa mult efort de ceva vreme si s-a simtit, dar dupa putin somn ne-am revenit. Suntem pregatiti pentru un nou ride, de data asta mai extrem, promitem.

Baisoara 17 Octombrie (First Ride)

2008-10-24T22:28:00.002+03:00

17 Octombrie 2008. Cu o zi inainte imi pregatesc si eu noul bike pentru primul ride, desi nu era inca tot al meu (mersi Alin pentru rotile imprumutate), ne-am propus sa mergem la Baisoara. Ma trezesc dimineata si imi dau seama ca vremea nu era deloc buna, dar cu toate astea am zis ca nu dam inapoi si mergem orice ar fi. Afara ploua si era destul de rece. Ajunge Misu la mine. Imi pun bikeul pe masina si pornim sa il luam si pe Alin. OK, l-am luat si pe el si pornim spre Baisoara. Ajungem in satul Baisoara de unde mai aveam de urcat inca 18 km pana sus la munte, pe drumul pe care mai apoi urma sa coboram, dar de data asta pe biciclete. In timp ce urcam cu masina, eu si Alin studiam drumul pentru a ne face o idee despre cum e drumul pe care urma sa coboram. Credeam ca vremea a inceput sa se imbunatateasca, dar cand ajungem sus ploaia a inceput sa isi faca iarasi prezenta, dar trebuia sa coboram, ca doar pentru asta am venit. Ne dam bikeurile jos de pe masina, ne imbracam mai bine, verificam daca totul e in regula la bicle, ne punem castile in cap si suntem gata de coborare. Drumul era destul de abrupt si ud in unele zone, dar nu am avut probleme. Asfaltul era foarte bine turnat si nu era nici o groapa. Exceptand faptul ca ne era foarte rece la maini de la frugul de afara, dar si de la viteza, era foarte placuta coborarea. 18 km doar coborare intr-o zona minunata. Ajungem aproape de sat. Atmosfera era foarte frumoasa, drumul era ud si acoperit de frunze, eram inconjurati de o padure cu niste culori superbe cum rar am mai vazut, cel putin eu, era totul foarte frumos. Ajungem in sat, de aici urmau si cateva urcusuri. Mai pedalam aproximativ 1 - 2 km, dupa care legam doua sfori de masina si ne continuam drumul trasi de masina inca aproximativ 10 km. Ajungem la ultima coborare. O luam inaintea
masinii deoarece drumul era cam rau, iar noi mergeam mai repede decat masina. Era intuneric deja si nu aveam nici o sursa de lumina. Aveam viteza destul de mare si era cam riscant, dar in acelasi timp si foarte misto. Dupa scurt timp se termina si ultima coborare. Ne oprim, punem biclele pe masina si plecam spre casa. Cred ca a fost destul pentru acea zi. Cu toate ca vremea a fost destul de urata, toata ziua, a fost o zi excelenta, exact cum imi imaginam. Singurul regret pe care il am pentru acea zi este ca nu am reusit sa trag mai multe cadre, in acea zona superba cu un potential enorm, in special in acest anotimp. Poate voi trage mai multe next time, la un winter session cu placa.

Gilau

2008-10-21T20:59:00.007+03:00

Despre el...

2008-09-21T23:23:00.011+03:00

Dupa o dimineata cam plictisitoare, petrecuta in mare parte in fata calculatorului, ies si eu cu Alin la o plimbare, pe o vreme nu tocmai placuta. Ne invartim cat de invartim si intr-un final ajungem in skate park. Speram sa gasim parcul gol, doar cu frunzele de toamna cazute pe jos, si asfaltul ud de la ploaie, deoarece stiam ca prin ceea ce vom vedea acolo, puteam sa redam foarte bine acea atmosfera tipica acestui anotimp, dar nu a fost asa. Cu toate ca afara era destul de urat, erau cativa baieti cu bicicletele in parc, printre care si un pusti foarte simpatic si voinic. Am stat, ne-am uitat putin la ei, si pe urma am inceput sa facem cateva poze. Nu dupa mult timp, au plecat toti baietii din parc in afara de pustiul voinic. Am intrat putin in vorba cu el, si l-am intrebat daca ne lasa sa ii facem cateva poze. Bineinteles, era foarte entuziasmat ca ii facem poze, si normal ca nu ne-a refuzat, ba chiar din contra, era foarte prietenos. Partea trista e ca acest copil care, mie personal, chiar imi era simpatic, nu parea ca duce o viata tocmai fericita, sau cel putin o viata normala, o viata la locul ei, si asta cu siguranta se vede si pe chipul lui. Noi am incercat sa il mai inveselim putin, si eu zic ca totusi am reusit, chiar daca doar pentru cateva minute. Acum era timpul sa plecam si noi, i-am dat si lui sa isi ia o ciocolatica ceva, din pacat mai mult nu am avut, il salutam pe copilas si plecam. E pacat ca asemenea copii duc o viata asa de trista, dar din pacate, asa e viata, ca ne place ca nu ne place, trebuie sa acceptam si asemenea persoane in jurul nostru si sa ii intelegem.

Maguri 9 - 11 Septembrie

2008-09-15T14:43:00.013+03:00

Pentru a 3-a oara anul acesta (pentru mine). Plecam la Maguri. 9 septembrie, imi pregatesc toate bagajele si sunt gata de plecare, trebuia doar sa mai astept sa vina cineva dupa mine. Plecarea era planuita la ora 4. La ora 4 ajunge si Ciubi la mine, cu bagaje cu tot, pregatit si el de plecare. Asteptam sa vina masina care urma sa ne ia si pe noi doi. Deja devenea plictisitor, era ora 5 si noi inca nu ne-am miscat de acasa. La aproximativ 5:30 ajunge si masina noastra (Vio la volan). Punem tot ce aveam de pus in masina si pornim spre Cora, unde urma sa ne intalnim cu restul trupei. Ajungem la Cora, intram in Cora, cumparam ce trebuie sa cumparam de la Cora, si ajungem cu cosul la casa. Ok, pana acum totul e bine si frumos, dar bugetul nostru era limitat la aproximativ 500 lei, deoarece inca nu au ajuns toti si nu aveam atatia bani. Incet incet ne apropiam de 500 lei, ce sa facem? Mai lasam cateva produse la casa, si totul e ok. Dupa ce ajung si restul cu banii, recuperam ce am lasat la casa si pornim in sfarsit spre Maguri. Era aproape ora 8. La ora 9 aproximativ, ajungem in Racatau de unde urma sa urcam pana sus in Maguri pe un drum forestier nu tocmai bun, dar ne descurcam si ajungem cu bine sus in Maguri. De aici drumul nostru continua la dreapta. Afara era noapte si frig, erau 9 grade. Drumul parca nu se mai termina, nu recunosteam nimic din zona, deoarece nu am mai fost pe acel drum de foarte multi ani si era si noapte, dar se pare ca avem noroc. Eram pe drumul cel bun. Ajungem la cabana, despachetam, si nu mai pierdem vremea cu altceva si ii dam drumul distractiei. Ne-am distrat si ne-am simtit foarte bine cam pana pe la ora 5 dimineata. Ne trezim in jurul orei 11. Vremea era superba, era soare si cald.

Facem cateva plimbari prin zona, dupa care ajungem inapoi la cabana. Mai stam la o poveste doua, si ne apucam de mici si gratare, sau mai bine zis, restul trupei se apuca de mici si gratare. Eu imi iau aparatul si pornesc sa fac doua trei poze pentru a profita de lumina de seara. Pozez
cat pozez si ma intorc la cabana.

Dupa ce ne distram putin cu verisorii mei, se lasa seara.

Ne strangem in jurul focului si incepem sa jucam tot felul de jocuri, de la "flori, fete si baieti" pana la "am venit din america..." si intr-un final si "mima". Focul era tot mai mic, afara nu era cald deloc, ne mutam in cabana unde continuam distractia pana dimineata, sincer nu mai stiu pana la ce ora. Ne trezim a 3-a zi, tot cam in jurul orei 11. Ii salutam pe Alida, Ciubi, Cosma si Meli care ne parasesc in dimineata aceea, iar noi ne continuam sederea pana dupa masa la ora 4. Facem putina curatenie, mai mancam ce a mai ramas, si ne pregatim si noi de plecare. Ne luam bagajele, punem tot ce aveam de pus in masini, (desi nu chiar tot fiind ca am uitat boxa acolo), si pornim spre casa. Vlad cu Sergiu in fata, eu cu Gligu la mijloc si Vio, Ionut si Andra in spate. Dupa ce ajungem la prima intersectie, drumul nostru continua spre stanga, ne oprim sa ii asteptam pe cei din spate, dar ceva s-a intamplat fiind ca nu mai apareau.

Ii asteptam aproximativ 20 min dupa care apar si ei si ne spun ca au gresit drumul.
In fine, bine ca au venit pana la urma, si ne continuam coborarea. Parca drumul era mai bun noaptea cand am venit decat acum ziua, dar intr-un final ajungem cu bine jos in Racatau. De aici excursia noastra a cam luat sfarsit, la aproximativ ora 7 ajung si eu acasa. Cum m-am obisnuit sa scriu, voi scrie si acum ca a fost o excursie frumoasa, ne-am distrat si ne-am simtit foarte bine pentru a 3-a oara (eu). Astept cu nerabdare urmatoarea excursie.

Despre albine...

2008-09-14T00:23:00.002+03:00

La plimbare printre "pitici"

2008-09-08T11:38:00.006+03:00

What's down there?

2008-09-06T01:15:00.001+03:00

We are the ones...

2008-09-05T23:26:00.008+03:00

We're the tear in your eyes
We're the blood in your veins
We're the beat of your hearts
We're the sweat on your face
We're the ones that you chase
We're the promise that you made
We're the voice in your head
We're the lies that you said
We're the ones that gives color to this world

Romeo

2008-09-05T23:19:00.005+03:00

...si poate data viitoare si "Julieta" :)